slideshow1.jpgslideshow2.jpgslideshow3.jpg

Căutarea locului

După căutări stăruitoare şi analizarea a vreo 14 variante posibile (între 1994 şi 2001) pentru o biserică ortodoxă română la Viena, cu ajutorul lui Dumnezeu şi sprijinul substanţial al bunilor noştri enoriaşi, s-a cumpărat terenul din partea răsăriteană a Vienei 11 Simmeringer Hauptstr. 161/ Kobelgasse 18. Erau doar 307 m2, deschiderea la stradă era mică, doar 9 m. Pământul analizat era încorsetat, ca sufletul adeseori în trupul uman, dar privind cerul este infinit, el va lega lutul nostru şi-l va întări din luminile veşniciei. Locul acesta este în răsăritul Vienei. Terenul era foarte bine situat la stradă mare. Pe această cale de legătură a Răsăritului cu Apusul au venit în Viena: Mihai Viteazul, Horea cu suspinele Transilvaniei române, Tudor Vladimirescu, Eminescu, Slavici, Porumbescu, Enescu şi mulţi alţii. Aici în gara de răsărit au fost aduse în 1914 şi Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. În faţa locului este o piaţă, este acces şi la strada din spatele terenului şi chiar la câţiva metri se află: staţia de tramvaie, autobuze, tren rapid şi metrou. Cu cei care mă duceam să vedem terenul am avut atunci încrederea că acest loc ne aştepta pe noi. Era un teren eliberat de ani de casa veche ce-l împovăra, iar proprietarul să mai scoată ceva bani, l-a încărcat cu cinci containere mari pe care le-a transformat în local al lui Bachus. Eram nedumerit. Am „mânat mai la adânc“ şi am aflat că înainte acolo se vindeau flori. Atunci mi-a tresăltat inima de bucurie. Cu flori se înfrumuseţează viaţa şi se înfrumuseţează şi firea omului. Florile cresc greu şi se ofilesc degrabă. Virtuţile sufleteşti, florile cele care înfruntă timpul şi trec în veşnicie, trebuiau acum îngrijite să rodească de aici în inimile şi vieţile oamenilor.

În primăvara anului 2001 s-a trecut acest spaţiu în proprietatea „Comunităţii Ortodoxe Române la Sfânta Înviere din Viena”. Apoi s-a căutat arhitectul potrivit. În primăvara anului 2001 deja am expediat scrisori spre invitarea arhitecţilor să prezinte proiecte pentru zidirea bisericii române pe acest loc. Arhitectul clujan Dr. Radu Călin SPÂNU a prezentat patru variante. Au mai prezentat proiecte, următorii arhitecţi: D-na Cornelia şi Dl. Ştefan PASCU, D-na Mihaela IONESCU şi Dl. Georg BALDASS, Dl. Dumitru BRÂNCOVEANU şi Dl. Virgil PANAITESCU, echipa de proiectare: D.I. Angelo ROVENŢA, Mihai BERCEANU, Eva GRESSEL, Georg WIDDER, D.I. Alexandru CAPATU şi Pr. Vasile GHINEA. A fost ales proiectul prezentat de D-na Mihaela IONESCU şi Dl. Georg BALDASS.

Locul încorsetat între două case mai puţin comod pentru a zidi o biserică a dat mult de analizat. S-a dorit un monument care îmbină „tradiţia bizantină şi românească a locaşurilor de cult cu arhitectura modernă” (Î.P.S. Mitropolit Dr. Serafim JOANTĂ). Ca orice clădire şi biserica noastră îşi are specificul ei: Bolta, de obicei cilindrică, devine din puterea formei trapezului, o boltă conică. Intrăm cu capetele plecate iar mişcarea ascendentă a bolţii ne conduce privirile spre a doua boltă, mai înălţată, de unde ne priveşte prin lumina irizată Pantocratorul. Bolta cerului, coborâtă până aproape de pământ, ne învăluie, ne adună, ne face să ne simţim aproape unii de alţii, în permanentă comunicare cu Cel de Sus. Singurătatea, depărtarea de casă, dorul de cei dragi ai noştri – nu este acesta sentimentul ce ne stăpâneşte cel mai adesea? Biserica este Casa Domnului şi a noastră totodată. Aici nu suntem singuri. Aici sunt sfinţii noştri. Aici este izvorul puterii noastre.

Orice biserică zidită este un locaş sfânt, un „Sion... o cetate a lui Dumnezeu“ (Ps. 86,1-2), este „casa Domnului“ (Mt. 12,4), este Ierusalimul, de care Domnul Hristos ne porunceşte să nu ne depărtăm, pentru ca să ne îmbrăcăm cu putere de sus, cu darurile Sfântului Duh. Biserica este „cerul pe pământ, unde locuieşte şi merge Dumnezeu“, Sf. Gherman al Constantinopolului.

www.rumkirche.at