|
CHEMARI la HRISTOS - RUFE zu CHRISTUS -- NR. 29
CUPRINS
CRACIUNUL si FAMILIA CRESTINA
BISERICA NOASTRA - OPERA FAPTEI
DIE GEBURT DER GLOCKEN
Ana IONESCU
CLOPOTE ROMANESTI BAT SI LA VIENA
Pr.Dr. Nicolae DURA
CONCERT DE ACASA
CUVINTE FOLOSITOARE PENTRU BOLNAVI
Arhim. Teofil PARAIAN
SARBATOAREA SF. APOSTOL ANDREI
Mitropolit Dr. Michael STAIKOS
DOMNITORUL ROMAN PETRU SCHIOPUL LA INNSBRUCK
Prof. Tiberiu LICHTFUSS
ÖKUMENE
PATRIARHUL ROMANIEI IN VATICAN
GEMEISAME ERKLÄRUNG VON PAPST UND ORTHODOXEM PATRIARCHEN VON RUMÄNIEN
DAS BUCH DER BEZIEHUNGEN
Dr. Wolfgang BAHR
WOCHE DER BEGEGNUNG MIT ORTHODOXEN CHRISTEN
Leo WARZECHA
POETI IN RUGACIUNE
300 DE ANI DE CULTURA ROMANEASCA LA VIENA
EXPOZITIE ROMANEASCA LA PALATUL PALFFY
Dipl. Ing. Iulia BULIGA
EINDRÜCKE VON DER ERÖFFNUNG DER AUSSTELLUNG
Univ. Prof. Dr. Helga Stan-Lotter
PRESEDINTELE ROMANIEI LA CAPELA ORTODOXA DIN VIENA
CONDICA PAROHIALA 2002
DIN POSTA REDACTIEI
ANUNTURI
CRACIUNUL si FAMILIA CRESTINA
† SERAFIM,Arhiepiscop si Mitropolit
"De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia
sa, si vor fi amandoi un trup" (Facere 2, 24)
Sarbatoarea Nasterii Domnului este cu deosebire o sarbatoare a familiei. De
Craciun, familia se aduna la casa parinteasca pentru a petrece impreuna: parinti,
copii, nepoti si rudenii. Cu acest prilej se fac cadouri intru amintirea darurilor
aduse de magi, se canta in jurul pesterii cu pruncul Iisus si al bradului de
Craciun, se ureaza sanatate si multi ani. Toti se bucura de reintalnire si de
petrecerea impreuna. Cei credinciosi, care n-au uitat semnificatia primordiala
a intalnirii de Craciun, participa la slujba din noaptea sau din ziua Praznicului.
Astfel, Nasterea Domnului este sarbatorita atat in cadrul restrans al familiei
cat si cadrul larg al Bisericii.
Aceasta traditie ne da prilejul sa meditam astazi asupra importantei familiei
in viata societatii si a Bisericii. Fara indoiala, familia este cea mai veche
si cea mai sacra institutie pe care o cunoaste omenirea. Ea se afla la originea
neamului omenesc si este izvorul prin care acesta se perpetueaza neincetat.
Dintru inceput, Dumnezeu a creat pe om ca barbat si ca femeie, poruncindu-le:
"Fiti rodnici si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti"
(Facere 1, 27-28). Mantuitorul Iisus Hristos a participat impreuna cu Maica
Domnului la nunta din Cana Galileii, binecuvantand pe miri si implinind aici
cea dintai minune: transformarea apei in vin. Prin aceasta El a sfintit nunta
si a facut din ea o Taina a Bisericii Sale.
Sf. Ap. Pavel reluand textul din Facere 2, 4: "De aceea va lasa omul pe
tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup",
adauga "Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica"
(Efeseni, 5, 32). Intelegem de aici, ca pentru a fi desavarsita, casatoria trebuie
sa se faca in Hristos si in Biserica. Numai cununia la Biserica legitimeaza
si pecetluieste legatura conjugala dintre un barbat si o femeie si-ii introduce
pe miri in taina lui Hristos care binecuvinteaza familia si pe copiii care se
nasc din ea. De aceea, casatoria civila, fara a fi urmata de cea religioasa,
ramane cu totul insuficienta, reducandu-se la o unire pur naturala, lipsita
de darul si binecuvantarea lui Dumnezeu. Se intelege de la sine ca cei ce traiesc
necununati la Biserica nu pot fi primiti la Taina Euharistiei, adica la impartasirea
cu Trupul si Sangele Domnului.
Dintru inceputul fapturii casatoria a fost unica. Dumnezeu a facut barbat si
femeie. Iar "ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta", zice Sfanta
Scriptura (Marcu 10, 9). Numai datorita pacatului a aparut poligamia si divortul
pe care Mantuitorul il repudiaza zicand: "Oricine-si lasa femeia si ia
alta, savarseste adulter; si cel ce o ia pe cea lasata de barbat, adulter savarseste"
(Luca 16, 18). Totusi, Biserica Ortodoxa, tinand seama de neputinta omeneasca,
admite, prin pogoramant, cununia a doua. Aceasta nu se poate face insa decat
cu dezlegarea episcopului, care randuie o vreme de pocainta pentru cel divortat.
De altfel, slujba celei de-a doua Cununii are ea insasi un caracter penitential,
de iertarea pacatelor pentru mirii care "neputand purta zaduful si greutatea
zilei si aprinderea trupeasca, vin impreuna la primirea nuntii a doua".
Dumnezeu a lasat casatoria pentru perpetuarea si inmultirea neamului omenesc
(Facere 1, 28). Nasterea de copii este, asadar, un scop fundamental al casatoriei.
Copiii sunt un dar al lui Dumnezeu atat pentru parinti cat si pentru societate.
Sfanta Scriptura fericeste pe omul care-si umple casa de copii (Psalm 126, 5).
Cei mai in varsta ne amintim cu drag de vremurile de alta data, cand casele
oamenilor si satele erau pline de copii. Cata intensitate de viata, cata bucurie...!
Astazi ne lipseste viata, ca si bucuria pentru ca s-au imputinat copiii! Ceea
ce inseamna, de asemenea, un pericol pentru societate care imbatraneste fara
speranta de viata. Unul din marii duhovnici ai neamului nostru, Parintele Arsenie
Boca (+ 1989), era necrutator cu parintii care impiedicau nasterea de copii,
limitandu-se unul sau doi copii. In cartea sa "Cararea imparatiei",
Parintele Arsenie arata ce consecinte dramatice au asupra sanatatii sotiei si
sotului impiedicarea nasterii de copii sau avortul, care este o crima si un
atentat la planul lui Dumnezeu in legatura cu lumea pe care El a creat-o si
o proniaza. De asemenea, aceste pacate au consecinte grave in viata de familie
ca si in viata copiilor care au fost totusi adusi pe lume.
Un alt pacat greu care distruge unitatea familiei este adulterul, atat de raspandit
in lumea de astazi. Gravitatea acestui pacat se vede si din faptul ca doua din
cele zece porunci se refera la el, si anume porunca a saptea: "Sa nu desfranezi"
si porunca a zecea: "Sa nu poftesti femeia aproapelui tau si sa nu doresti
casa aproapelui tau..." Nu este deci de mirare ca asupra parintilor si
copiilor vin atatea suferinte si incercari care nu pot fi depasite decat prin
pocainta, prin rugaciune si post si cu ajutorul Bisericii.
Sf. Ioan Gura de Aur numeste familia crestina "biserica cea mica".
Caci in familie se cultiva credinta, dragostea, rugaciunea, smerenia, ascultarea
si toate celelalte virtuti evanghelice. Acelasi sfant ii indeamna pe parinti
sa se roage acasa impreuna cu copiii, crescandu-i in frica lui Dumnezeu si in
ascultare de poruncile Lui. Exemplul parintilor este, fara indoiala, cel mai
pretios dascal pentru copii. Daca in familie domneste o atmosfera de credinta,
de armonie si de dragoste, cu siguranta ca si copiii vor urma, mai tarziu, exemplul
parintilor. Dar copiii pot fi adeseori, ei insisi, dascali pentru parintii lor.
Caci fiind nevinovati au o mai mare aplecare spre credinta, spre rugaciune si
spre cele bune. "n Romania, se intampla astazi ca parintii sa fie catehizati
de copii, sa fie indemnati la rugaciune si post ca si la frecventarea bisericii.
In lumea noastra, tot mai dezorientata spiritual, in care valorile morale sunt
calcate in picioare fara cel mai mic scrupul, slujitorii Bisericii trebuie sa-si
indrepte toata atentia asupra familiei, incepand cu pregatirea tinerilor pentru
Taina Cununiei, cu catehizatia copiilor si continuand cu asistenta duhovniceasca
permanenta a fiecarei familii. Pastoraia in lumea de astazi capata forme cu
totul noi, indreptandu-se spre fiecare credincios si spre fiecare familie.
Fie ca Pruncul Iisus nascut in pesterea Betleemului sa se nasca astazi duhovniceste
in sufletul fiecarui credincios si îin sanul fiecarei familii. Caci El
este pacea si mangaierea noastra si prin El ne vine de la Dumnezeu Tatal "toata
darea cea buna si tot darul desavarsit" (Iacob, 1, 17).
BISERICA NOASTRA - OPERA FAPTEI
Anotimpul de toamna este unul al bucurie, al roadelor. Toamna anului 2002 a
fost una prelungita, frumoasa si insorita. Aceasta toamna a fost cea mai bogata
din intreaga istorie de 275 de ani a Comunitatii romanilor ortodocsi din Austria.
Prima faza a lucrarilor de zidire a bisericii noastre s-a incheiat la 30 noiembrie,
ziua de pomenire a Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul Romaniei.
Sionul nostru romanesc de la Viena a fost pe deplin conturat. S-a asezat turnul
cu clopotele si cu frumoasa cruce, ce parca atarna biserica de cer. Biserica
pare ca coboara din cer, caci ea aduce cerul pe pamant si inalta lumea noasra
spre vietuirea inalta.
Aceasta implinire a visului inaintasilor nostri se datoreza ajutorului lui Dumnezeu.
De aceea exclamam impreuna cu psalmistul David : "Mare esti Doamne si minunate
sant lucrurile mainilor Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor
Tale".
Dumnezeu ne-a intarit si ne-a luminat sa putem sustine aceasta lucrare; sa speram
ca ea se va implini, sa ne rugam pentu cei ce au lucrat: arhitectii Dipl. Ing.
Mihaela Ionescu si Dipl. Ing. Georg Baldass, statistician Dipl. Ing Mircea Mot,
conducatorul firmei de consructii Leopold Pasteiner, maistrul de constructii
Ing. Havlicea, seful echipei de muncitori constuctori Fanz Krumbök si muncitorii:
Roman, Andreas, Gottlieb, Anton, Samir, Dzewald, Jewel, Gernot, Alfred, Harald
si altii.
Aceste progrese in constructia bisericii s-au datorat buneivointei si darniciei
enoriasilor si prietenilor Parohiei noastre. De curand au fost depusi in contul
pentru zidirea bisericii noastre 90.000 euro din partea orasului Viena si, de
asemenea, suma de 63.000 euro din partea D-lui Valerian Comorosan Bucovineanul,
1.500 euro din partea D-nei Alba Iulia Blagoe.
Familiile Dumitru cu Ana Gogea si Stelian cu Nicoleta Dubo au facut si au donat
cele trei frumoase cruci - aurite asezate pe biserica. Dl. Dumitru a si fixat
cu multa credinta, dragoste si pricepere crucea romaneasca voievodala, impodobind
minunat turnul bisericii.
Aducem alese multumiri tuturor enoriasilor si prietenilor Bisericii Ortodoxe
Romane din Viena care au ajutat: prin credinta, rugaciune, fapte si bani ca
sa se zideasca acest templu ortodox roman unde bat deja clopotele noastre.
Dumnezeu sa rasplateasca tuturor prin darurile Sale cele bogate si sa ne daruiasca
pace, sanatate, bucurie si mantuire.
DIE GEBURT DER GLOCKEN
Ana IONESCU
Der 21. Oktober war für den Guss unserer Glocken bestimmt, ein Montag,
ein Anfang. Darüber hinaus der Tag des Andenkens an die siebenbürgischen
Märtyrer Sofronie, Visarion und Oprea, wie uns Vater Dura erzählt
hat. Ihre Gräber liegen in Kufstein, nur einen Sprung von Innsbruck entfernt.
Seltsam, dass gerade in dieser Gegend, die ihnen so widrig war, unsere Glocken
ihre Stimme erhalten sollten. Durch ihren Klang werden wir immer an das Leiden
dieser Märtyrer erinnert werden. Die Familie Grassmayr, die auch unsere
Glocken gegossen hat, gießt schon seit 1599 Glocken für die ganze
Welt. Das Wissen über diese Kunst wurde über 14 Generationen von Vater
zu Sohn weitergegeben. Die jahrhundertelange Tradition, die Sorgfalt und die
Liebe, mit der die Familie Grassmayr ihr erleben, dass die Familie Grassmayr
ihre Nähe zu Gott bewahrt hat und in dem Bewusstsein, dass ihre Kunst eine
Gabe Gottes ist, die Glocken "in Gottes Namen" gießt. Ein sehr
schönes Symbol des Dankes dafür sind die Engelsköpfe, Glocken
begleiten, Zierde, auf die die Familie Grassmayr nicht verzichten möchte,
auch wenn die die Engelsköpfe für den eigentlichen Klang keine Rolle
spielen.
Dass der Guss unserer Glocken als außer- gewöhliches Ereignis empfunden
wurde, beweist auch die Anwesenheit vieler. So sind aus Wien nicht nur unser
Vater Nicolae Dura und seine Frau Domnica, sondern auch Herr Valerian Comorosan,
Fam. Dkfm. Nicolae und Irina Tinca, Felicia und Elisabeta Grigore und Mihaela
und Ana Ionescu angereist. Aus Innsbruck waren Fam. Dr. Nicolae und Maria Marinescu,
Prof. Tiberiu und Renate Lichtfuss, deren Sohn und Enkel und der Student Adrian
Despa anwesend. Von neun bis neunzig waren alle Altersgruppen vertreten - sehr
schön.
Am gleichen Tag wurden 10 Glocken gegossen. Unsere kleinste Glocke musste sogar
separat als erste (just um15 Uhr) gegossen werden, denn die Temperatur der Legierung
muss umso höher sein je kleiner die Glocke ist. Somit waren wir in eine
r kleineren Halle ganz unter uns. Diese Zurückgezogenheit erlaubte uns
ein besonders inniges und herzliches Gebet. Doch auch der Guss der zweiten Glocke
war nicht weniger spannend und bewegend. Dass uns HerrGrassmayr das Schlussgebet
sprechen ließ, ist wohl ein Zeichen dafür, dass auch er sehr bewegt
war. Zuletzt sangen wir alle aus vollem Herzen "Christus ist auferstanden
= Hristos a inviat".
Der weltliche Teil dieses Mysteriums wurde uns von Herrn Grassmayr jun. bei
einer Führung durchs Glockenmuseum nähergebracht. Mit Überraschung
erfuhren wir, dass die Familie Grassmayr noch immer nach den alten traditionellen
Methoden arbeitet, weil diese sich im Laufe der Jahre als die besten erwiesen
haben. Rückblickend war für uns alle die unmittelbare Teilnahme an
der Entstehung unserer Glocken ein sehr bewegender Augenblick, den wir für
immer in unserer Erinnerung bewahren und mit der überwältigenden Freude
verbinden werden, noch einen Schritt zum Werden unserer Kirche miterlebt zu
haben.
CLOPOTE ROMANESTI BAT SI LA VIENA.
Pr.Dr. Nicolae DURA
Din antichitate erau deja cunoscute clopotele la babiloneni, egipteni si chinezi.
Ele erau folosite in viata civila (pentru a da semnalul unor activitati publice),
dar si in viata religioasa la ceremonii din temple si inmormantari.
Clopotele au fost prefigurate in Vechiul Testament: legea de pe Sinai a fost
primita de iudei in sunete de trambita (Iesire 19,19). Dumnezeu poruncise lui
Moise, in pelerinajul spre pamantul fagaduintei: "Fa-ti doua trambite de
argint...ca sa fie spre chemarea obstii ...Din trambita vor suna preotii, fiii
lui Aaron; aceasta-i pentru voi lege vesnica din neam in neam.. In zilele voastre
de bucurie, la sarbatorile voastre sa trambitati din trambite la arderile de
tot ale voastre si la jertfele voastre de impacare, si prin aceasta veti fi
pomeniti inaintea Dumnezeului vostru" (Numeri 10,1-10). Trambitele vor
vesti si cea de-a doua venire a Domnului Hristos, sfarsitul acestui eon istoric
si invierea mortilor pentru judecata finala a lumii (Matei 24,31; 1. Corinteni
15,32).
Trambitele vechi-testamentare s-au folosit si-n Biserica primara. Apoi trambitele
vechi s-au transformat pentru Biserica crestina in clopote. Ele au fost inlocuite
cu clopotele de catre Episcopul Paulin de Nolla (secolul V). Pana la generalizarea
clopotelor s-a folosit in biserica toaca drept mijloc de chemare a crestinilor
la rugaciune. In traditia crestina din Armenia se considera ca toaca s-a facut
din lemnele corabiei lui Noe, oprita pe muntele Ararat.
Clopotul este simbolul chemarii, al invitatiei. El cheama pe credinciosi mai
intai la rugaciune, ii invita spre implinirea vocatiei lor spirituale. Sunetul
clopotelor marcheaza momentele importante din viata crestinilor. Biserica lui
Hristos a folosit in istoria ei, de doua ori milenara, clopotele. Ele au fost
anexate casei Domnului, fie intr-o constructie alaturata sau asezate in turnul
bisericii. Turnul bisericii ca un deget ridicat ce arata spre cer s-a impodobit
si cu clopote, ce vestesc prin glasul lor chemarea spre rugaciune. Sunetul clopotului
aduce aminte crestinului de rugaciune, de viata cea duhovniceasca.
Clopotele au pentru crestini o semnificatie liturgica: ele lauda pe Dumnezeu
si cheama pe om spre Dumnezeu, dar si dau o semnificatie evenimentelor din viata
crestinilor. Clopotele anunta inceputul si sfarsitul Sfintei Liturghii, dar
anunta si trecerea in vesnicie a crestinilor, slujba inmormantarii unui credincios
crestin.
Cantul clopotelor aduce lauda lui Dumnezeu, pentru aceasta la slujba de sfintire
a clopotelor se citesc psalmii de lauda: 148, 150. Psalmistul David exclama
si noi impreuna cu el: "Laudati pe Domnul soarele si luna, ladudati-L pe
El toate stelele si lumina. Laudati-L pe El cerurile cerurilor si apa cea mai
presus de ceruri sa lauda numele Domnului...Laudati-L pe Domnul toti cei de
pe pamant, balaurii si toate adancurile; focul, grindina, zapada, gheata, viforul...muntii
si dealurile, pomii cei roditori si toti cedrii; imparatii pamantului si toate
popoarele, capeteniile si toti judecatorii pamantului; tinerii si fecioarele,
batranii cu tinerii sa lauda numele Domnului" (Psalmul 148, 1-8). Lauda
adusa lui Dumnezeu s-a exprimat si prin instrumente: "Laudati-L pe El in
glas de trambita; laudati-L pe El in timpane si in hora; laudati-L pe El in
strune si-n organe" (Psalmul 150, 3).
Clopotele se aseaza in biserici spre slava lui Dumnezeu, a numeleui Sau. De
asemenea, prin glasul sunetului clopotului cerem lui Dumnezeu "sa se potoleasca,
sa se linisteasca si sa inceteze toate vanturile cele rele si furtunile, fulgerele,
trasnetele si toate ceturile cele stricatoare si vazduhurile cele vatamatoare".
Clopotele sunt obiecte cultice, ce se folosesc pentru sporirea duhovniceasca
a credinciosilor crestini. Pentru aceasta cerem lui Dumnezeu: "Sa alunge
toate puterea, viclenia si asuprirea vrajmasilor celor nevazuti de la toti credinciosii
Sai care vor auzi glasul sunetului lui si sa-i indemne la plinirea poruncilor
Domnului...departeaza Dumnezeule prin glasul acestor sfintite clopote toata
nepurtarea de grija si lenea din inimile credinciosilor Tai si inradacineaza
in ei cu evlavie frica Ta; si cu puterea Ta fa-i sarguitori la rugaciune si
grabnici la tot lucrul bun" (Slujba de sfintire a clopotelor). La binecuvantarea
si sfintirea clopotelor slujitorii Bisericii mai cer lui Dumnezeu: "Varsa
in ele puterea darului Tau, ca, auzind credinciosii robii Tai glasul sunetului
lor, sa se intareasca in evlavie si in credinta si barbateste sa se impotriveasca
tuturor asupririlor diavolesti". Prin slujba speciala cerem binecuvantarea
lui Dumnezeu "ca glasul sunarii lor auzindu-l puterile cele potrivnice
ale vazduhului sa se departeze de la casele credinciosilor Tai si toate sagetile
lor cele pornite asupra noastra, sa se stinga".
Sensul clopotelor este sa laude pe Dumnezeu, sa cheme pe oameni spre mantuire,
sa ocroteasca si sa pazeasca lumea inconjuratoare a omului de influenta duhurilor
rautatii si a stihiilor naturii. Aceasta menire a clopotelor este sintetizata
in dictonul latin: "vivos voco, mortuos plango, fulgura frango" (chem
pe cei vii, plang pe cei morti si alung fulgerele). Aceste cuvinte sunt scrise
adesea pe clopote.
Duminica 8 decembrie 2002 romanii ortodocsi din capitala Austriei au trait bucuria
aleasa a sfintirii celor doua clopote pentru biserica noastra, care va aduna
si prin sunetul sfintit al clopotelor pe toti fii ei, asa precum o mama iubitoare
cheama si aduna pe fii ei. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii de catre un sobor
de doisprezece preoti si diaconi in frunte cu Inalt Prea Sfintitul nostru Mitropolit
Serafim, in fata noii biserici, care se inalta spre cer, s-a savarsit slujba
de sfintire a clopotelor. Intre preotii si diaconii slujitori amintim pe: P.C.
parinti: Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, decanul Facultatii de Teologie din
Oradea, Pr. Conf. Dr. Dumitru Meghesan, Pr. Conf. Dr. Miron Erdei, Pr. Conf.
Dr. Nicu Dumitrascu, Pr. Lector Mihai Brie, Arhid. Consilier Gavril Varva si
Arhid Dumitru Dura, secretar al Mitropoliei s.a.
Cantarile la strana au fost oferite de catre corul Predania, dirijat de Pr.
Prof. Dr. Vasile Stanciu, de la Facultatea de Teologie din Cluj. Dintre personalitatile
prezente amintim: Ambasadorii romani Dr. Traian Chebeleu si Liviu Bota, maiestru
trubadur Tudor Gheorghe, Consilier ministerial Dr. Werner Jisa, conducatorul
Sectorului religii, din cadrul Ministerului federal, Msgr. Leopold Strandl,
Pr. Mag. Christian Maresch, Consilier comercial Ing. Rainer Henn, Arhitectii:
D.I. Mihaela Ionescu si D.I. Georg Baldass, D.I. Mircea Mot s.a.
Aceasta prea frumoasa zi de Duminica a fost binecuvantata de Dumnezeu cu un
soare minunat care reflecta cu razele sale binefacatoare chipurile pline de
bucurie ale credinciosilor prezenti, in numar mare, dar si clopotele ce au inceput
sa-L slaveasca pe Dumnezeul parintilor nostri si sa cheme romanii la adunarea
sfanta, la biserica lor. Romani varstnici, care traiesc de peste 60 de ani la
Viena, admirau cu evlavie si bucurie profunda acest eveniment sfant. Tinerii
se intareau in credinta ca sfanta credinta a stramosilor este un dar sacru ce
se perpetueaza, iar pruncii, cu chipurile lor ingeresti, priveau spre clopote
si admirau cerul cel minunat insorit al lui Dumnezeu. Zambetul lui Dumnezeu
era reflectat in razele minunate ale soarelui.
La sfarsitul slujbei de sfintire a clopotelor intr-o muzicalitate armonioasa
si cristalina glasul clopotelor noastre a impodobit vazduhul ducand la Dumnezeu
multumirile si cererile noastre. Cu emotie sfanta sutele de romani prezenti
au slavit pe Dumnezeu, Cel care ajuta mereu pe cei care-L iubesc si se incred
in puterea cea dumnezeiasca. S-a bucurat si cerul si pamantul, s-au veselit
ingerii si oamenii, s-au intalnit in duh de rugaciune miile de romani care au
trait la Viena si s-au rugat ca noi sa ne invrednicim sa zidim aceasta biserica,
s-a insufletit Comunitatea romanilor ortodocsi vienezi caci de acum bat aici
in centrul Europei si clopote romanesti.
CONCERT DE ACASA
In seara aceleasi zile de Duminica a fost sustinut un minunat concert de catre
maestru Tudor Gheorghe si de catre corul Predania, de la Facultatea de Teologie
din Cluj.
Pe langa cei prezenti si la evenimentul sfintirii clopotelor au mai participat
la concert: I.P.S. Michael Staikos, Mitropolitul grec de Austria, Prof. Christine
Gleixner, presedinta Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria, D-na Branner,
fosta Ambasadoare a Austriei in Romania s.a.
In prima parte a concertului distinsul manuitor de inimi, cel cu numele, de
dar al lui Dumnezeu Tudor a incantat si a impresionat pana la lacrimi pe cei
peste 600 de ascultatori infierbantati sufleteste in biserica neincalzita. A
cantat balade pe minunate versuri din batranul folclor romanesc, dar si din
marii poeti: Radu Gyr, Ioan Alexandru, Grigorie Vieru, Tudor Arghezi, Adrian
Paunesc s.a.
Este deosebit de impresionant cum a reusit acest manuitor al cuvantului si al
cantului - Tudor Gheorghe - sa redea caldura de acasa, sentimentul casutei parintesti
cu bucurii, dar si cu neimpliniri, cu realizari, dar si cu neajunsuri. Cei plecati,
sute de ailometri, de acasa au primt cu lacrimi profunde, cu picaturi din suflet
si din ochi, versuri si cant ce sfredelea amintiri si rascoliri de suflet: uitarea
parintilor si peregrinari fara tinta, zbucium neastamparat si cautari zadarnice,
vanare de vant, ratacire si neimplinire, dar si caldura caminului din preajma
sarbatorii familiei: Craciunul. S-a comunicat despre jertfa si ostenelile parintilor,
adeseori neintelese de copii sau poate uneori prea tarziu intelese, cand ei
insisi devin parinti si mai ales cand parintii nu mai sunt pe pamant, ci doar
in gand.
Marele cantaret Tudor Gheorghe a cantat magnific. A adus ceva din copilaria
si curatia cantarilor noastre bisericesti, caci a crescut in strana bisericii,
in satul de la umbra Craiovei. Tatal maestrului canta de 65 de ani in biserica
satului si-L preamareste pe Dumnezeu prin glasul sau si-I multumeste astfel
si pentru fiul sau, cel care este dar al lui Dumnezeu. A oferit piese in prima
auditie si a facut un concert special pentru romanii si prietenii lor ce traiesc
in capitala muzicii, in patria lui Mozart, Strauss si Beethoven.
Partea a doua a concertului a fost sustinuta de catre studentii teologi clujeni.
Cei doisprezece au incantat si au insufletit cu colindele si imnele prezentate
pe toti cei prezenti. Au fost cantate vechi colinde romanesti, dar si cantece
ale folclorului romanesc. Cei prezenti au fost bucurosi sa auda in aceasta vreme
pregatitoare a marelui praznic al Craciunului colindatori de acasa.
Acest concert s-a desfasurat, sub patronajul I.P.S. Mitropolit Serafim Joanta
si a Eminentei Sale Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, intr-o mare
biserica catolica, din apropierea bisericii noastre. Aceasta manifestare culturala
a fost un eveniment de simtire si traire romaneasca, dar in acelasi timp si
un moment ecumenic. Studentii telogi au cantat in continuare si la mesa catolica,
iar I.P.S. nostru Mitropolit Serafim a rostit un cuvant de invatatura despre
Maica Domnului. In acea zi fiind hramul acestei biserici: Zamislirea Maicii
Domnului.
Prin cantul si prezenta lor: maestrul Tudor Gheorghe si studentii teologi au
oferit un minunat dar celor prezenti, acum inaintea Craciunului, darul pregustarii
bucuriei marelui Praznic, insa si darul simtirii acelui atat de drag si scump
acasa. Aceasta atmosfera a mai fost conturata si mai concret cand I.P.S. Mitropolit
Michael a inmanat icoana Sf. Ap. Andrei Ocrotitoul Romaniei, icoana oferita
de catre P.S. Casian, Episcopul Dunarii de Jos, Parintelui Dura pentru Biserica
din Viena.
Acest concert a adus ceva din unda Deniilor, Colindelor si doinelor de acasa,
din parfumul inmirezmat cu tamaie al cantului care delecteaza, dar mai ales
infrumuseteaza si hraneste chipul cel launtric al omului. Am trait astfel realitatea
exprimata de Beethowen: muzica este divina.
Dumnezeu sa tina darul cantului si al comunicarii - maestrului Tudor Gheorghe
si teologilor din corul Predania - ca sa innobileze, sa infrumuseteze si sa
hraneasca mereu sufletele si viata celor care-i asculta.
CUVINTE FOLOSITOARE PENTRU BOLNAVI
Arhim. Teofil PARAIAN
Inca din tinerete ma intreb la ce serveste suferinta si nu am gasita raspuns
potrivit. Am constatat ca pentru toataä lumea, pentru cei care sufera,
suferinta este in acelasi timp o realitate, o problema si o taina. As putea
spune ca suferinta e o realitate pe care avem dreptul sa o evitam, daca putem,
o problema pe care avem dreptul sa o rezolvam, daca ne sta in putinta, dar trebuie
sa ne plecam in fata tainei si sa folosim suferinta care ne este data, pentru
progresul nostru spiritual.
Domnul nu vindeca mereu. Pe unii ii lasa sa sufere mereu. Pe unii ii lasa sa
sufere, pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea ca oamneii
care sufera sau care au trecut prin suferinte sunt oameni puternici. Ei au capatat
o alta perspectiva asupra vietii si au dobandit unele calitati pe care oamenii
scutiti de suferinta nu le pot avea. Suferinta poate fi primita ca dar, ca imbogatire.
Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit sa
li se intample lor. Asta pentru ca ei se compara cu ceilalti, ceea ce nu are
nici un sens, fiecare om trebuie sa-si traiasca viata care i-a fost data. Fiecare
are raportul sau cu suferinta, fiecare poate castiga ceva din suferinta. Cred
ca ceea ce trebuie sa ne ajute este constiinta ca Dumnezeu ingaduie aceasta
suferinta si ca ea are un motiv chiar daca noi nu stim.
Aceasta constiinta, sau mai bine zis aceasta incredere, ne ajuta sa ne purtam
crucea cu seninatate.
Pot sa va asigur ca credinta in Dumnezeu ne ajuta sa suportam o mare suferinta.
Sa ne reamintim ca daca am suferit, nici nu ne dorim sa suferim, pentru ca nici
Biserica si nici oamenii nu o doresc. Sa evitam suferinta daca putem ? Da! Dar
sa nu fugim de crucea ce ne mantuie. Domnul nu ne binecuvinteaza o astfel de
atitudine. Caci Domnul ne cere sa ne purtam crucea, crucea lepadarii de sine
insusi. Fara cruce nu este mantuire; mantuirea nu ne vine numai prin Crucea
Domnului, ci si prin purtarea propriei cruci. Cand trecem printr-o ispita, printr-o
boala, printr-o durere, un necaz, ne intalnim cu crucea pe care trebuie sa ne-o
purtam si ea devine intr-adevar crucea mantuirii noastre.
Sa fim constienti ca crucea este necesara pentru a ne mantui. Sa-i cerem Domnului
sanatate si tot ceea ce este bun, dar sa-I cerem si putere de a accepta suferinta
atunci cand ne este trimisa. Sa-I cerem Domnului sa ne intareasca in credinta
pentru a putea face fata tuturor incercarilor care ne vin, sa-I cerem Domnului
sa ne ajute sa purtam cu bucurie suferinta. Sf. Isaac Sirul spunea: "Cauta
un doctor inainte de a fi bolnav si roaga-te inainte de venirea ispitei".
Sa ne pregatim sa suferim, suferinta fizica sau suferinta morala. Pentru a putea
rabda suferinta morala si pentru a profita de ea, trebuie sa ne smerim. Sa nu
ne tulburam vazand ca suferinta este o realitate pe care nu o putem evita, o
problema pe care nu o putem rezolva, o taina care pentru binele nostru, pentru
progresul nostru spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taina care
ne uneste cu suferinta Domnului care a avut mila de noi si ne-a mantuit, pentru
ca ne iubeste. Ea este o taina care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste chiar
si atunci cand ne lasam sa suferim si care ne sterge laacrimile atunci cand
stie ca suferim spre binele nostru.
Noi nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Sa credem ca ingerul nostru Pazitor
ne insoteste pretutindeni, ca Maica Domnului ne ocroteste mereu si la bine si
la rau. Sa credem ca mila Domnului ne insoteste mereu.
Parintele TEOFIL este vietuitor la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus,
Fagaras. S-a nascut orb si traieste de 73 de ani in Lumina ce binecuvantata
a lui Dumnezeu si impartaseste credinciosilor si tuturor celor care se apropie
de dansul sfat si cuvant bun ziditor si luminator pe cararile vietii. Este unul
dintre cei mai vestiti duhovnici ai Bisericii noastre. A liturghisit si la altarul
strabun de la Viena in urma cu patru ani.
SARBATOAREA SF. APOSTOL ANDREI
Mitropolit Dr. Michael STAIKOS
Sarbatoarea Sf. Ap. Andrei este comuna in intreaga lume crestina. In mod deosebit
insa, pomenirea Sfantului Andrei este cinstita la Constantinopol si in Romania,
intrucat sfanta traditie a Bisericii vede in Apostolul Andrei cel intai chemat
pe intemeietorul Bisericii din Binzant si pe binevestitorul mesajului crestin
al Crucii si al invierii in spatiul romanesc.
Cu dreptate asadar, se mandreste Romania si in mod deosebit acest loc, al Dunarii
de Jos, pentru binecuvantata si salutara legatura cu Sf. Ap. Andrei, fiindca
marturia si martiriul lui a udat si au sfintit pamantul de aici. Sfintele moaste
ale Sfantului Andrei inseamna pentru Romania un tezaur de nepretuit, "mai
de pret decat aurul si diamantul", fiindca ceata sfintilor este temelia
Bisericii. Pe Sfantul Andrei, prin sfinte moaste si icoane il aveti neincetat
in viata Dumneavoastra, ca sfintire continua si intarire a tuturor, dar si ca
permanenta amintire ca apararea valorilor morale ale vietii si mai ales ale
duhului nu cunoaste renuntari si compromisuri, fiindca sensul jertfei niciodata
nu si-a pierdut rostul si valoarea sa si ca pretul marturiei si a martiriului
il reprezinta sfintenia si nemurirea.
Apostolul Andrei este un chip de exceptie al crestinismului si un stalp neclintit
al Bisericii lui Hristos, intrucat pentru inaltarea acestui pamant nu a precupetit
nici un efort si nici o osteneala si nici nu a sovait sa.si jertfeasca viata,
ca de dragul ei. Sfantul Andrei a ostenit pentru propovaduirea credintei in
Hristos, a intemeiat biserici, intre altele si in spatiul cuprins in Romania
de astazi, a urmat cu toata fiinta pe Hristos si a lucrat apostolic renuntand
la ale sale, a intalnit pericole si a indurat greutati si prigoane. Cu toate
acestea insa, a ramas neclintit in credinta sa aratandu-se "lucrator incercat
al Evangheliei" (1 Timotei 2,15), care ne indeamna sa urmam lui Hristos
"inceputul mantuirii" (Evrei 2,10).
Sfesnic nestins de-a lungul veacurilor, Sfantul Apostol Andrei cel intai chemat,
lumineaza generatiile de credinciosi, "pescuieste din adancul ratacirii
pe oamnei" si arata omului "stralucirea slavei Tatalui". De aceea,
Biserica ii alcatuieste laude si ii canta imne si cinsteste pomenirea sa cu
manifestari precum cea de astazi. Sfintii nostri il arata pe Dumnezeu omului
suferind de astazi. Razboaiele, terorismul, nedreptatea, saracia, materialismul,
secularizarea, emanciparea tehnologica si spirituala si atatea alte biciuieli
apasa asupra omului si provoaca reactii de neacceptat, dusmanii chiar si intre
frati. Din aceasta cauza si Biserica Ortodoxa, mama noastra, il arata pe Sfantul
Andrei, ca si pe toti sfintii si martirii ei, ca sfatuitor al impaciuirii duhurilor,
dar propovaduitor al martiriului dupa Hristos, conform cu cuvintele Domnului:
"Daca pe Mine m-au prigonit, si pe voi va vor prigoni". Biserica mama
nu are nimic altceva sa arate omului fara numai Crucea, pe sfintii si martirii
ei, cu marturia si martiriul lor. Acestia sunt slava si maretia ei.
Ca urmasi ai marturisitorilor si marturiei pentru Hristos si potrivit cu cuvintele
Apostolului Pavel: "aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au vorbit
voua cuvantul lui Dumnezeu" (Evrei 13,7), avem datoria sfanta sa fim si
noi vrednici mostenitori ai martiriului si ai marturiei parintilor nostri.
In aceasta cugetare ortodoxa, credinta ortodoxa si traditia sfanta a parintilor
ne invata sa cinstim pe sfintii nostri, fiindca ii avem "ca o ancora a
sufletului, neclintita si tare" (Evrei 6,19), caci "minunata este
Dumnezeu intru sfintii Sai" .
La incheierea acestor ganduri si cuvinte smerite, am onoarea si privilegiul
sa transmit distinsului Intaistatator al sfintei Biserici Ortodoxe a Romaniei,
Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, salutarea si imbratisarea frateasca
a Sanctitatii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, precum si dumneavoastra
tuturor, sa Va transmit rugaciunile si binecuvantarea urmasului Sfantul Apostol
Andrei in prea sfantul si apostolicul tron al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.
In sfarsit, vreau sa urez frateste pastorului vostru, iubitului frate in Hristos,
Casian, episcopul Dunarii de Jos si fratilor arhierei care sunt prezenti aici,
multi ani si arhierie rodnica, iar dumneavoastra, tuturor, sa va urez parinteste
binecuvantare bogata si toate cele bune de la Dumnezeu "cu rugaciunile
Sfantului si Slavitului Apostol Andrei, cel intai chemat".
"Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul nostru
Iisus Hristos" (1 Tesaloniceni 1,1). Amin.
DOMNITORUL ROMAN PETRU SCHIOPUL LA INNSBRUCK
Prof. Tiberiu LICHTFUSS
Petru Schiopul era fiul lui Mircea al III -lea Ciobanul din neamul Corvinestilor,
din care se trage si marele rege Matei Corvin. In anul 1567 ajunge Petru Schiopul
domnitor in Muntenia, iar din anul 1574 conducea Moldova. Zece ani mai tarziu
s-a nascut fiul sau Stefan, pe care mai tarziu sultanul il cere de ostatic.
Petru Schiopul a avut legaturi stranse cu Roma si cu papa, a admis iezuitii
in tara pentru educatia tineretului. Aceste fapte au starnit suspiciunea turcilor.
Domnitorul Petru Schiopul renunta la tron, in anul 1591, este mazilit si pleaca
in exil, cu toata familia si suita sa. Dupa o corespondenta cu imparatul Rudolf
al II-lea pleaca prin Polonoia, prin Ungaria spre Austria, de unde prin Tulln
si prin München ajunge la sfarsit in Tirol.
Cronica orasului Hall din Tirol scrie: "1592 den 5. Jult, so der Sonntag
nach Trinitatis sar, aam und fuhr ein Fürst mit Namen Petrus aus der Moldau,
so aus Siebenbürgen und aus der Salache stammt, mit etlich vielem Gutsvermögen,
mit anderer vieler Nationen Manns und Frauens Personen....haben auch in der
Zeit, da sie hier gesesen, Hochzeiten unter ihnen, doch in ihren Sohnungen,
ihrem Gebrauch nach gehalten... Am Sankt Michaelstag (29.Sept.) war gedachter
moldauischer Fürst mit seinen Mitversandten von hie aufgebrochen und nach
Innsbruck und alsdann auf Bolzen zu, dort auch eine Zeit lang wohnahaft".
Un alt act al orasului Hall aminteste despre: "ein türkischer Pascha
mit großem Gefolge, 40 Dienern und prunkvoll gesttaelten Pferden in Hall
eingezogen ist". Bine-inteles ca guvernul Tirolului s-a interesat de averea
mare a Domnitorului roman. Cu toate acestea, Petru intra in ziua de 15 octombrie
1592 cu mare alai in Bozen.
Intre timp imparatul Ferdinand al II-lea l-a incredintat pe nobilul austriac
Ferdinad de Khuepech, sa-l adaposteasca si sa-l supravegheze ("in honetter
custodie") pe Petru Schiopul. Acesta il adaposteste in proprietatea sa
nobiliara din Zimmerlehen la Völs si-l invita pe domnitorul pribeag adesea
la ospete si la vanat. Imparatul i-a scris nobilului austriac ca oaspetele acesta
nu reprezinta nici un pericol, dimpotriva este un om bun si pasnic si foarte
bolnav. Este foarte interesanta aceasta descriere facuta de imparat lui Petru
Schiopul si cea facuta de cronicarul Grigorie Ureche "bland, la giudet
dirept, nebetiv, nelacom, nerapitoriu, spre saraci milostiv si tarii aparatoriu".
La etatea de numai 30 de ani, la 16 noiembrie 1592, moare sotia lui Petru Schiopul,
Doamna Irina. Ca doi ani mai tarziu in ziua de 1 iulie 1594, sa se stinga din
viata si Domnitorul pribeag Petru. Domnitorul pribeag se stinge dupa ce a primit
"merindea pentru calea cea de veci", sfanta Impartasanie de la mitropolitul
Gheorghe Movila, care-l insotea impreuna cu ieromonahul Teodosie Barbovschi,
care a ajuns apoi episcop de Radauti si apoi mitropolit. Prin testament lasa
toata averea sa fiului sau Stefan. Domnitorul a fost inmormantat in cimitirul
franciscanilor din Bozen. Se mai pastreaza inca piatra mortuoara, pe care calugarii
o prezinta cu multa mandrie celor interesati. In muzeul de arta din Viena se
afla sub nr. 155 o frumoasa icoana, executata in Tara romaneasca in secolul
XV, argint aurit, reprezentand pe Sf. Apostoli Petru si Pavel. Aceasta icoana
a fost daruita de catre domnitorul Petru Schiopul nobilului Ferdinand, Guvernatorul
Tirolului.
Fiul lui Petru de acum inainte numit de austrieci "Prinz der Walachey"
a fost de Khuepech la iezuitii din Innsbruck. El a fost introdus in ordinul
iezuitilor si a renuntat la demnitatea de "Cavaler de onoare". In
anul 1600, la varsta de 16 ani a devenit Prefect al Congregatiei Maicii Domnuluiu,
o grupare studenteasca din Innsbruck, la care demnitate a fost ales si a doua
oara.
Fiind bolnav de plamani si nesuportand clima aspra a Innsbruck-ului, Stefan,
fiul domnitorului Petru Schiopul, moare in ziua de 22 martie 1602. El a fost
inmormantat in biserica Sf. Iacov, din Innsbruck, care este azi domul, episcopiei
Tirolului. Un epitaf cu chipul sau si cu inscriptiile cuvenite, facut in bronz,
a fost mult mai tarziu topit impreuna cu alte epitafuri similare pentru a turna
clopotele acestei biserici. Acest epitaf este descris si se pastreaza in arhivele
muzeului Ferdinandeum din Innsbruck. S-a pastrat si un certifica de invatatura
a lui Stefan Schiopul: "Schole et numero et nobilitate florent. Dynastae
Moldaj supre anno cum conjuge Bolzanj defuncti filius, ab Excelso Regimine nobis
commendatus, eas arnat, et tam litteris auam christianae religionis praeceptibus
perdiscendis cum laude vacat".
Prin testament tanarul print a lasat averea sa mai multor asociatii de binefacere,
manastirii din Seefeld, manastirii franciscanilor din Innsbruck, pentru spitalul
calugarilor capucini, pentru biserica Sf. Iacov si la alte asociatii.
O parte importanta a averii sale a lasat-o pentru cladirea unui "gimnaziu",
care apoi a devenit o biblioteca si mai tarziu Universitatea din Innsbruca,
Facultatea de Teologie. Aceasta Facultate este una dintre cele mai importante
ale iezuitilor din lume, alaturi de Gregoriana din Roma sau cea din Louvain.
Se poate afirma cu o oarecare mandrie, ca la fundamentul spiritual al Universitatii
din Innsbruca a jucat un rol preponderent un capital moldovenesc, lasat aici
de un tanar roman.
ÖKUMENE
PATRIARHUL ROMANIEI IN VATICAN
Prea Fericitul Parinte Peoctist, Patriarhul Romaniei a raspuns vizitei facute
de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea in 1999 in Romania. "ntre 14
si 21 octombrie Prea Fericirea Sa, in funtea unei delegatii a Bisericii Ortodoxe
Romane, a facut o vizita oficiala Sanctitatii Sale. Acasta intalnire de la Vatican
reinnoieste angajamentul de a ne ruga si lucra pentru a ajunge la unitatea tuturor
ucenicilor lui Hristos. Scopul si dorinta arzatoare o constituie comuniunea
plenara, care nu este absorbire, ci comuniune in adevar si-n dragoste. Aceasta
cale este una ireversibila, pentru ca nu exista alta alternativa, este calea
Bisericii lui Hristos.
Chiar daca facem abstaractie de caracterul de pionerat al evenimentului petrecut
la Vatican, daca putem anticipa un reviriment in relatiile dintre Biserica Romano
Catolica si Bisericile Rasaritene, ramane "faptul extrem de pozitiv, mai
important decat multe demersuri ale diplomatilor de profesie, al unor relatii
privilegiate intre Biserica Ortodoxa Romana si Sfantul Scaun" (Curierul
romanesc).
In predica din catedrala Sf. Petru din Roma Prea Fericitul Parinte Patriarh
Teoctist a precizat ca desi pe drumul unitatii noastre mai sunt inca dificultati,
este nevoie de pocainta launtrica, de o adevarata cainta. Printr-un dialog sincer
trebuie depasite conflictele, neintelegerile si banuielile trecutului pentru
ca in aceasta perioada decisiva a istoriei crestinii din Romania sa devina martorii
pacii si ai reconcilierii.
Slujirea comuna in domul Sf. Petru a fost caracterizata de Sanctitatea Sa Ioan
Paul al II-lea drept semn concret pentru apropierea realizata intre Biserica
catolica si Biserica ortodoxa romana. Aceste doua Biserici sunte deja legate
printr-o profunda unitate, chiar daca ea nu este deplina.
GEMEISAME ERKLÄRUNG VON PAPST UND ORTHODOXEM PATRIARCHEN VON RUMÄNIEN
Am 12. Okt. 2002 haben Papst Johannes Paul II und der orthodoxe Patriarch Teoctist
von Rumänien eine gemeinsame Erklärung unterzeichnet und den Bruderkuss
ausgetauscht. Beide Kirchen verpflichten sich, gemeinsam nach der Einheit zu
suchen.
"Unser Begegnung als ein Vorbild gewertet werden Geschwister müssen
sich begegnen, um Frieden zu schließen, gemeinsam zu reflektieren und
den Weg zum gegenseitigen Verständnis zu finden, um so einander die Gründe
darzulegen und zu erklären.
Wir annerken gemeisam die religiöse und kulturelle Tradition des Volkes
und die Religionsfreiheit. Die Evangelisierung kann nicht auf einem Geist der
Konkurrenz beruhen, sondern auf gegenseitigen Respekt und auf Zusammenarbeit.
Die Freiheit eines jeden, gemäß der eigenen Überzeugungen zu
leben, und die Achtung der je eigenen religiösen Zugehörigkeit werden
anerkannt.
Das christliche Zeugnis ist wesentlich glaubwürdiger, insbesondere in Europa,
wenn es in Einheit abgelegt wird".
Der Papst anerkannte die Mission der orthodoxen Kirchen. Sie sind dazu besonders
in den Ländern berufen, in welchen sie verwulzelt sind. Die katholische
Kirche möchte lediglich helfen und bei dieser Mission zusammenarbeiten,
indem sie ihre pastorale Aufgabe ausübt bei den Gläubigen, welche
sich aus freien Stücken an sich wenden.
Eventuelle Missverständnisse müssen durch einen brüderlichen
und ehrlichen Dialog überwunden werden. Es wird die Einrichtung einer soliden
institutionellen Struktur vorgeschlagen, die zur Kommunikation und dem regelmäßigen
Informationsaustausch zwischen der katholischen Kirche und den orthodoxen Kirchen
dient, und zwar sowohl auf spezisfischer Ebene als auch ganz allgemein.
Der Patriach wies in seiner Ansprache insbesondere auf die Schwirgkeiten seiner
Kirche unter dem atheistischen Totalitarismus hin und kritisierte das Konkurenzdenken,
welches es mitunter bei den Beziehungen zwischen Christen gibt und auch zu Entäuschung
und Misstrauen geführt hat.
Er bestätigte die feste Absicht seiner Kirche, entschieden für die
Einheit der Kirche zu wirken, wie es ja auch die vielverschieden Dialogprojekte
in seinem Lande zeigten.
DAS BUCH DER BEZIEHUNGEN
Dr. Wolfgang BAHR
Beim Ökumenischen Fachtag, mit dem die Bibel- und Ökumene-Verantwortlichen
der römisch-katholischen Wiener Pfarren kürzlich auf das Jahr der
Bibel (2003) eingestimmt wurden, gesellte sich auch die Orthodoxie dazu. Zwar
seien Kirche, Bibel und Tradition unlösbar miteinander verbunden, meinte
der rumänsich-orthodoxe Bischofsvikar Dr. Nicolae Dura, doch sei dies auch
nach orthodoxer Ansicht "komplementär mit der Möglichkeit des
sinnvollen Wachstums". "Information bewahrt vor Fehlinterpretation",
meinte Dr. Jutta Henner, die Direktorin der ursprünglich evangelischen,
heute ökumenisch offenen Österreichischen Bibelgesellschaft, und für
einen umsichtigen Umgang mit dem Buch der Bücher trat auch Pfarrer Dr.
Roland Schwarz ein, der Bibelreferent des katholischen Vikariats Wien-Stadt:
Weder sei die Bibel als Sachbuch zu lesen, in dem jedes Wort zeitlos gültig
ist, noch könne man sie umgekehrt in psychologisierender Weise auf das
reduzieren, was man selbser mit ihr asoziiert.
Schwarz brachte auf den Punkt, was dieser von drei Konfessionen einträchtig
vorbereitete Fachtag so schön illustrierte: Die Bibel ist ein Buch der
Beziehungen. Und wie sollte sie da nicht brandaktuelle sein in einer Stadt,
in der mehr als die Hälfte aller Ehen scheitern, in der aber, von keiner
Statistik erfasst, auch Freundschaften auseinandergehen? Er habe die Erfahrung
gemacht, dass in Bibelgesprächen die Menschen aus sich herausgehen wie
sonst kaum wo: "Da kommen sonst ausgeklammerte Grungfragen zur Sprache".
WOCHE DER BEGEGNUNG MIT ORTHODOXEN CHRISTEN
Leo WARZECHA
1559, ein Jahr vor seinem Tod, schrieb Philipp Melanchthon, der engste Mitarbeiter
des Reformators Martin Luther, an den Ökumenischen Patriarchen von Konstantinopel
Joasaph II einen Brief. Darin schreibt er unter anderem: "Ich empfinde
einigen Trost zu hören, dass Gott noch immer auf wunderbare Weise eine
nicht kleine Gemeinde in Trakien und Kleinasien und Griechenland erhält."
Zu der Zeit, als Melanchthon diese Zeilen schrieb, war Konstantinopel schon
rund ein Jahrhundert unter türkischer Herrschaft und das heißt auch
unter der Herrschaft des Islams. Keine leichte Zeit für Christen also,
und die Christen jener Gebiete sind in ihrer Mehrzahl orthodox.
Wie wäre die Geschichte der Christenheit wohl verlaufen, wenn es gelungen
wäre, zwischen den Kirchen der Reformation und denen der Orthodoxie eine
Gemeinschaft herzustellen, wie sich das manche gewünscht hatten? Wir wissen
es nicht. Die Geschichte ist eben so verlaufen, wie sie verlaufen ist. Und das
bedeutet auch, dass die Christen des Ostens im Westen immer mehr in Vergessenheit
geraten sind.
Heute leben wir im Zeitalter der Ökumene und betonen wieder mehr die Gemeinsamkeiten
zwischen den Christen. Doch wenn wir in Mitteleuropa von Ökumene sprechen,
denken wir zumeist nur an die römisch-katholischen und die evangelischen
Christen. Die orthodoxen Christen werden oft stiefmütterlich behandelt.
Die evangelische Gemeinde Wien-Liesing will sich damit nicht länger abfinden.
Daher hat sie in der Zeit vom 10. bis 17. November eine "Woche der Begegnung
mit orthodoxen Christen" veranstaltet. Im Mittelpunkt dieser Veranstaltungsreihe
stand eine Ikonenausstellung, die am Sonntag, dem 10. November feierlich eröffnet
wurde. Rund hundert Menschen nützten die Chance, die Ikonen zu bewundern
und mit der Malerin, Frau Sonja Skrepek zu sprechen.
An den folgenden Tagen fanden Vorträge und Diskussionen zu verschiedenen
Themen der Orthodoxie statt. Einer der Referenten war Pfarrer Dura, der uns
die orthodoxe Spiritualität und Frömmigkeit näher brachte.
Wir evangelische Christen sind froh und dankbar für diesen Kontakt zu unseren
orthodoxen Brüdern und Schwestern. Dabei konnten wir feststellen, dass
zwischen der Orthodoxie und dem Protestantismus viele Gemeinsamkeiten bestehen.
So kennen beispielsweise unsere Kirchen kein für alle verbindliches Zentrum
wie das bei der römisch-katholischen Kirche der Fall ist. Auch ist die
synodale Struktur in beiden Kirchen sehr ähnlich. So in dieser Woche ist
eine Tür geöffnet worden, die hoffentlich nie wieder geschlossen wird.
Jahrhunderte lang wurden die Unterschiede zwischen den verschiedenen christlichen
Kirchen betont. Heute ist es an der Zeit, die Gemeinsamkeiten hervorzuheben.
Dabei sollten wir bedenken, dass die Gemeinsamkeiten gegenüber den Unterschieden
überwiegen. Vor allem aber haben wir alle - orthodoxe, evangelische, katholische
Christen - einen gemeinsamen Herrn: Jesus Christus. Er ist das wahre Haupt der
Kirche.
POETI in RUGACIUNE
Colind ceresc
Radu GYR
Cerul si-a deschis soborul
Lerui, Doamne, Ler -
Au pornit cu plugusorul
Ingerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglinda
Si de giuvaier,
toti luceafarii colinda
Lerui, Doamne, Ler -
Vantul sufla cu lumina
Lerui, Doamne, Ler -
In buhai de luna plina
leganat in ger.
Patru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde-ndruga,
Lerui, Doamne, Ler -
N-au venit cu grau la poarta,
ci au rupt din ger
Stele mari ca sa le-mparta,
Lerui, Doamne, Ler -
Si-n Florar de roade grele,
Lerui, Doamne, Ler -
Va fi campul plin de stele
Tolanit sub cer....
Numai tu astepti in tinda,
Lerui, Doamne, Ler -
Suflete ce n-ai colinda
Si nu stii Prier.
Nici un cantec alb nu vine
falfaind mister,
cu o stea si pentru tine,
Lerui, Doamne, Ler -
Lumina lina
Ioan ALEXANDRU
Lumina lina lini lumini
Rasar din codri mari de crini
Lumina lina cuib de ceara
Scorburi cu miere milenara.
De dincolo de lumi venind
Si niciodata poposind
Un rasarit ce nu se mai termina
Lumina lina din lumina lina.
Cine te asteapta te iubeste
Iubindu-te nadajduieste
Ca intr-o zi lumina lina
Vei rasari la noi deplina
Cine primeste sa te creada
Trei oameni vor veni sa-l vada.
Lumina lina, lini lumini
Rasar din codri mari de crini
I-atata noapte si uitare
Si lumile-au pierit din zare
A mai ramas din veghea lor
Luminile luminilor.
Lumina lina, lini lumini
Instrainand-i pe straini
Lumina lina, nunta, leac
Tamaduind veac dupa veac.
Cel intristat si saracit,
Cel plans si cel nedreptatit
Si pelerinul insetat
In vatra ta au inoptat.
Lumina lina, leac divin
Incununandu-l pe strain
Deasupra stinsului pamant
Lumina lina , logos sfant.
Clopot Crestin
Pavel CABA
Clopotul crestin gandul in fapta sublima;
Cand credinciosii lui Dumnezeu se inchina.
Ne indeamna sonoric sa ne rugam,
Sa nu facem pacate si ... sa íertam.
Clopotul la romani e suflet de dor
Cu el se nasc si tot cu el mor.
Ce azi cu evlavie implinim,
E simtirea simtirilor ce le traim!
Sunet sfintit, sunet de Clopot Crestin
Ma exaltez si incep sa ma inchin
Si simt cum ma inanlt din cele lumesti
Spre pre sfintitele Locuri Ceresti.
In suflet, in inima si-n grai,
Ma simt la auzul tau ca in Rai !
Simt pronia...si este sublim
Domnul fie laudat! Lui sa-i multumim!
Clopot ortodox esti sfintit in Wien,
Vis de generatii azi il implinim!
Domnul sa ne ajute cu gand luminat
Dumnezeu sa fie in veci laudat !
300 DE ANI DE CULTURA ROMANEASCA LA VIENA
EXPOZITIE ROMANEASCA LA PALATUL PALFFY
Dipl. Ing. Iulia BULIGA
Este un fapt imbucuator, ca romanii ce traiesc in Austria si in parte cei de
acasa, si-au concentrat fortele pentru a desavarsi un act de o asemenea importanta
si amploare.
Organizatorii si-au propus sa prezinte dovezile trecerii romanilor prin Viena
de-a lungul timpului, cu documente pastrate in arhivele vieneze sau romanesti,
de stat sau private sau chiar cu obiecte originale, ce au supravietuit vicisitudinilor
timpului. Treaba de loc usoara, sa recunoastem.
Viena este poate cel mai important oras prin care sute si sute de ani, romanii
au trecut in drumurile lor spre centrul Europei si spre lumea larga. Unii insa
au ramas sa traiasca aici tot restul vietii. Altii au trait doar un timp si
s-au intors acasa. Pentru aceasta, argumentele vietuirii romanilor in frumoasa
capitala, se pot intalni la tot pasul.
Dintr-o lunga si bine impamantenita traditie de-a lungul secolelor, generatii
de tineri romani au venit sa-si desavarseasca studiile in binecunoscutul centru
universitar vienez. Potrivit evidentelor din arhivele Universitatii vieneze
incepand din anul 1391 au studiat aici si tineri romani. Dintre tinerii romani
care au studiat teologia la Viena enumeram pe:
Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ioan Budai Deleanu, Gheorghe Lazar (ajuns profesor
la Institutul Teologic-Pedagogic de la Sibiu 1808). Episcopul ortodox roman
de la Sibiu Vasile Moga (1810) si marele Mitropolit Andrei Saguna (1846-1873)
au trimis zeci de tineri bursieri la Viena.
Oameni politici romani au ajuns adeseori la Viena pentru reglementarea unor
interese de stat. Artisti si oameni de stiinta romani au ajuns in repetate randuri
la Viena pentru a se face cunoscuti si in inaltele cercuri artistice sau stiintifice
de aici.
Slujitori ai Bisericii sau credinciosi de rand, au venit la Viena mereu, precum
reiese si din Cartea de aur a Bisericii Ortodoxe Rom]ne. Dintre marii ierarhi
ai Bisericii Ortodoxe Romane ce au poposit si la Viena amintim: Mitropolitii:
Silvestru Morariu (1880), Vladimir de Repta (1906), Nicolae B[lan (1931), Visarion
Puiu (1941), Nicolae Mladin, Antonie Plamadeala,
Nicolae Corneanu, de asemenea, Patriarhii Romaniei: Miron Cristea (1915), Justinian
(1968), P.F. Teoctist (1987).
Viena, prin urmare a insemnat pentru romani, de-a lungul timpului un cap de
pod spre care mereu s-au indreptat, unde au ramas, ori de unde au plecat spre
alte taramuri. Pentru Biserica noastra, invitatia de a participa la aceasta
manifestare, a constituit un prilej de bucurie. Argumente ale trairii ortodoxe
romanesti la Viena s-au pastrat, cum a fost si firesc in documente scrise sau
prin obiecte si originale, pastrate in inventarul Bisericii.
In expozitie au fost prezentate pe 20 de panouri fotografii si documente, iar
intr-o vitrina inchisa, obiecte originale de cult, folosite de-a lungul timpului
de preotii sau credinciosii ortodocsi. Dintre obiectele bisericesti expuse amintim:
cartea cu slujbele bisericesti de Pasti (Iasi 1753), icoana Maicii Domnului,
la care s-a inchinat si copilul Mihail Kogalniceanu, Orologiu (Bucuresti 1890),
potir din argint filigramat, 2 cruci folosite de preoti militari romani din
Austria, Evanghelie (sec. XIX).
Ca un obiect de mare pret, a fost prezentata Cartea de aur a Bisericii, cu extrase
de mare valoare istorica cuprinsa in paginile ei. Alaturat a fost expusa placa
originala, recent restaurata, ce a fost fixata, in anul 1907 in capela, cu ocazia
vizitei regelui Carol I.
Prin imagini sugestive s-au prezentat monumentul, crucea si capela lui Serban
Cantacuzino. Aici s-au rugat cei 12.000 de soldati romani, in anul 1683, ce
au participat la despresurarea Vienei. Printre documentele de valoare expuse
ce atesta prezenta romanilor ortodocsi la Viena amintim: marturii scrise din
timpul imparatului Karl (1726), privilegiile date ortodocsilor de imparateasa
Maria Tereza (1775), Iosif al II-lea (1781), delegatia Bisericii romanesti din
Bucovina la Viena (1870).
Au fost infatisate si imagini din viata noastra bisericeasca: botezuri, nunti,
parastase pentru eroi. Alcatuita cu multa truda de organizatori, expozitia a
fost primita cu interes in primul rand de romanii ce traiesc in Austria. Un
moment de exceptie a fost si vizita pe care presedintele Romaniei domnul Ion
Iliescu a facut-o in spatiul expozitiei in prezenta domnului Traian Chebeleu,
ambasadorul Romaniei in Austria.
EINDRÜCKE VON DER ERÖFFNUNG DER AUSSTELLUNG
Univ. Prof. Dr. Helga Stan-Lotter
Am Samstag, den 12.10.2002, surde die Ausstellung: "300 Jahre Rumänische
Kultur in Wien" im Palais Palffy eröffnet, die erste dieser Art, sie
die Organisatoren mitteilten. Die
Begrüssungsansprache hielt der rumänische Botschafter in Wien, Sr.
Exzellenz Traian Chelebeu; die Simultan-Übersetzung ins Deutsche wurde
durch Frau Botschaftsrätin Mag. Ildiko Schaffhauser durchgeführt.
Besonderer Dank wurde dem Hauptorganisator, Herrn Trintu Maran, Präsident
der Kulturvereinigung Vorba Noastra, ausgesprochen; seiter wurde in der Rede
des Botschafters auf die grosse Bedeutung der Einbeziehung von Rumänien
in die Europäische Union hingesiesen und die Vision der europäischen
Integration als ein geschichtliches Friedensprojekt von Bundeskanzler Schüssel
hervorgehoben. Danach sprach Universitäts-Professor Ion Iliescu aus Temessar
über die Ausstellung; er erklärte einige Besonderheiten der Exponate
und erwähnte den sichtigen Beitrag von Herrn Dorel Usvad beim Zustandekommen
der Ausstellung. Es sei hier angemerkt, dass auch Professor Iliescu selber einige
Exponate aus seinem Besitz als Leihgaben beigesteuert hat. Die Ausstellung bietet
einen schönen Überblick über die Entwicklung der geschichtlichen
Ereignisse seit der Mitte des 17. Jahrhunderts, welche Rumänen nach Wien
brachte - ob als Soldaten und Heeresführer während der Belagerungen,
als bildende Künstler, Dichter, Sänger, Musiker, Wissenschaftler,
Mitglieder der königlichen Familien, Diplomaten, Priester und Seelsorger.
Die zentrale Bedeutung der rumänisch-orthodoxen Kirchengemeinden in Wien
über die Jahrhunderte hinweg wird besonders hervorgehoben. Viel Beachtung
fanden auch die zeitgenössischen Werke von rumänischer Malerei und
Plastik, die in separaten Räumen ausgestellt sind.
Die Besucher der Eröffnung - etwa 200 - reichten über alle Altersstufen
- von jungen Familien mit Kindern und Studierenden bis zu Senioren; für
das leibliche Wohl war auch bestens gesorgt, und mit vielen Gesprächen
und Diskussionen wurde der Abend für alle ein bemerkenssertes Erlebnis.
Mit herzlichem Dank an alle Mitsirkenden
und vielen Grüssen von zsei Gästen aus Salzburg,
Helga und Corneliu Stan
PRESEDINTELE ROMANIEI LA CAPELA ORTODOXA DIN VIENA
Domnul Ion Iliescu, Presedintele Romaniei a facut, in zilel de 22 si 23 octombrie,
o vizita oficiala de stat in Austria. Aceasta vizita a fost raspunsul dat vizitei
oficiale a Domnului Thomas Klestil, Presedintele Austriei, care a vizitat Romania
in anul 2001.
In centrul dialogului politic dintre cei doi sefi de stat au fo
|
|
