Istoria Bisericii
Sarbatori si Slujbe
Chemari la Hristos
Inregistrari audio
Biserica
Membrii parohiei
Ecumenism
Contact
 
 


ROMÂNI ORTODOCŞI ÎN AUSTRIA

În Viena există şi astăzi un loc însemnat cu o cruce-altar aşezată, de domnitorul Şerban Cantacuzino în 1683, pe locul unde preoţii oastei române săvârşeau zilnic Sf. Liturghie pentru izbânda creştinilor.

Datorită intervenţiei prinţului Eugen de Savoya, în anul 1723, împăratul Karl VI da acceptul pentru întemeierea „Frăţiei Sf. Gheorghe” care avea şi dreptul de-a organiza asistenţa religioasă a tuturor credincioşilor ortodocşi care trăiau în Viena.

O mărturie documentară legată de o viaţă ortodoxă organizată la Viena găsim în protocolul nr. 844 (Hofkriegsrat) din 9 iunie 1726. Credincioşii ortodocşi care trăiau la Viena cereau împăratului Karl VI să li se ofere posibilitatea „exercitării religiei lor şi doresc să nu fie lezaţi nicidecum în acest sens”. Împăratul a poruncit ca solicitanţilor să li se dea din nou, permisiunea exercitării aici a religiei lor, să se poată închina lui Dumnezeu potrivit credinţei lor „aşa precum preamilostiv li s-a recunoscut şi lăsat în continuare, fără impedimente”, deci să nu fie supăraţi de nimeni. Din acest text se înţelege că credincioşii „credinţei greceşti” adică ortodocşi, (greci, români şi sârbi) au existat şi înainte de această dată şi chiar au avut dreptul de manifestare a credinţei lor.

Maria Tereza la 10 februarie 1776 a dat comunităţii greco-valahe un privilegiu religios. Acest document prevedea că numai obştea credincioşilor ortodocşi strânşi în jurul paraclisului Sf. Gheorghe din Steirhof este îndreptăţită de a săvârşi serviciu religios ortodox în Viena, acest privilegiu a fost confirmat, în 3 august 1782, de către împăratul Iosif al II-lea. Acest paraclis era deschis pentru toţi credincioşii ortodocşi, indiferent de naţiune şi limbă.

ÎNTEMEIEREA PAROHIEI

Un român bănăţean, cu inimă şi suflet mare, Alexandru Lupu, fost colonel apoi general, în armata imperială, care trăia ca pensionar la Viena a intreprins paşi importanţi pentru organizarea unei „Colonii Române” aici în capitala imperială. În 1892 acest Al. Lupu convocase românii locuitori la Viena, constatându-se „o mare masă de suflare românească”.

Doleanţele acestui grup de a înfiinţa o comunitate bisericească ajung şi la primarul Vienei de atunci, Dr. Karl Lueger, care avea sentimente foarte favorabile faţă de români. Aşa se ajunge la întemeierea în 1902 a „Clubului roman de la Viena”, ca formă legală a acţiunilor de solidarizare a românilor vienezi.

În anul 1906 românii au închiriat o locuinţă, în Palatul Dietrichstein – 1, Löwelstrasse 8 – unde s-a amenajat o capelă, care se foloseşte şi astăzi.

Capela a fost înfrumuseţată, în anul 1968, cu un iconostas şi pictură murală, executate de Eugen Profeta: „capela sixtină a românilor vienezi” (Cardinalul Dr. Franz König). În această capelă au celebrat mari slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhii Miron Cristea, Justinian Marina, Justin Moisescu şi P.F. Teoctist Arăpaşu; Mitropoliţii: Nicolae Bălan, Nicolae Mladin, Nestor Vornicescu, Antonie Plamadeala, Î.P.S. Nicolae Corneanu, Daniel Ciobotea, Serafim Joantă, Laurenţiu Streza, Teofan Savu, Nifon Mihăiţă, Pimen Zainea, Andrei Andreicuţ, Calinic Argatu ş.a. În capelă au poposit şi s-au rugat în duhul ecumenic al iubirii creştine şi ierarhi ai Bisericilor surori: Cardinalul Dr. Franz König, Cardinalul Dr. Christoph Schönborn, Mitropolitul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul George Guţiu ş.a.

Aici s-au închinat – alături de mii de români, în decursul timpului – şi regele Carol, regina Maria, principesa Ileana; ambasadorii României la Viena Ioan Mihalache, Caius Brediceanu, alţi oameni politici, de stat şi de cultură: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ioana Postelnicu, Ioan Alexandru, Nicolae Dabija, Tudor Gheorghe, Andrei Marga, Preşedinţii României: Emil Constantinescu (1998) şi Ion Iliescu (2002), Primul Ministru al României Adrian Nastase (2002) şi mai mulţi miniştri şi parlamentari.

Parohia ortodoxă română din Viena a fost deservită – pentru o perioada mai mare de timp – de următorii preoţi: Dr. Virgil CIOBANU, Dr. Petre PROCOPOVICI, Petru JANCOVSCHI (1929-1946), Ioan RACOCEA, Paulin POPESCU, Prof. Dr. Gheorghe MOISESCU (1961-1974), Dr. Marin BRANIŞTE(1974-1993) şi de Dr. Nicolae DURA (de la 1 martie 1993).


PAROHII ORTODOXE ROMÂNE ÎN AUSTRIA

Mai există Parohii ortodoxe româneşti în:

  • Salzburg: Parohia Ortodoxă Română „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”
    Preot: Dr. Dumitru VIEZUIANU, Tel/Fax:. 0662/454430; Mobil: 0664/7692833
    E-Mail: parohia_salzburg(a)yahoo.de
    Biserica: Robinigstr. 48, 5020 Salzburg
    Filie: Braunau am Inn, Biserica Maria Höft

  • Graz: Parohia Ortodoxă Română „Sf. Nicolae”
    Preot: Drd. Nicolae Liviu VÎLCEA; Tel/Fax: 0316/57 98 20; Mobil: 0699/10 46 40 15
    E-Mail: orth.rumgraz(a)gmx.at; Internet: www.parohia-ortodoxa-graz.at
    Biserica: Dreifaltigkeitskirche, Schloßbergplatz 1
    Filie: Neudau

  • Linz:Parohia Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh”
    Preot: Drd. Sorin Emanuel BUGNER; Tel: 0676/3156639
    E-Mail: bugnersorin(a)yahoo.com; Internet: www.iquebec.com/bisericalinz
    Biserica: HI. Kreuzkirche, Harrachstr. 7, 4020 Linz
    Filii: Amstetten, Ybbs/Donau şi Vöcklabruck

  • Knittelfeld: Parohia Ortodoxă Română „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”
    Preot: Ioan Cristian GREUCEANU; Tel.: 0676/7825195
    E-mail: greuceanu.cristian(a)ainet.at; Internet: www.parohia-ortodoxa.org
    Biserica: St. Johannes Kirche, Salzburgerstraße 231, Knittelfeld

  • Klagenfurt: Parohia Ortodoxă Română „Sf. Mc. Dimitrie”
    Preot: Mag. Viorel Visarion IPATI; Mobil: 0699/11989672
    E-mail: visaviena(a)yahoo.com
    Biserica: Kreuzberglkirche, Volkmannweg 1, 9020, Klagenfurt

  • Feldkirch: Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului”
    Preot: drd. Alexandru NAN
    E-mail: info(a)biserica-romana.ch; www.biserica-romana.at
    Biserica: Pauluskirche, Bergmanngasse 2, 6800 Feldkirch

Aceste Parohii ortodoxe româneşti din Austria aparţin de Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Germania, Austria şi Luxembourg, Arhiepiscop şi Mitropolit fiind Dr. SERAFIM JOANTĂ, iar Episcop-Vicar Drd. SOFIAN BRAŞOVEANU.

Potrivit unei rezoluţii a Adunării mitropolitane din 1998 Biserica Ortodoxă Română din Austria s-a organizat ca Vicariat al Mitropoliei Ortodoxe Române de Germania, Europa Centrală şi de Nord.

   
Fotografii
Link-uri