BISERICA NOASTRĂ

CĂUTAREA ŞI AFLAREA LOCULUI

După căutări stăruitoare şi analizarea a vreo 14 variante posibile (între 1994 şi 2001) pentru o biserică ortodoxă română la Viena, cu ajutorul lui Dumnezeu şi sprijinul substanţial al bunilor noştri enoriaşi, s-a cumpărat terenul din partea răsăriteană a Vienei 11 Simmeringer Hauptstr. 161/ Kobelgasse 18. Erau doar 307 m2, deschiderea la stradă era mică, doar 9 m. Pământul analizat era încorsetat, ca sufletul adeseori în trupul uman, dar privind cerul este infinit, el va lega lutul nostru şi-l va întări din luminile veşniciei. Locul acesta este în răsăritul Vienei. Terenul era foarte bine situat la stradă mare. Pe această cale de legătură a Răsăritului cu Apusul au venit în Viena: Mihai Viteazul, Horea cu suspinele Transilvaniei române, Tudor Vladimirescu, Eminescu, Slavici, Porumbescu, Enescu şi mulţi alţii. Aici în gara de răsărit au fost aduse în 1914 şi Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. În faţa locului este o piaţă, este acces şi la strada din spatele terenului şi chiar la câţiva metri se află: staţia de tramvaie, autobuze, tren rapid şi metrou. Cu cei care mă duceam să vedem terenul am avut atunci încrederea că acest loc ne aştepta pe noi. Era un teren eliberat de ani de casa veche ce-l împovăra, iar proprietarul să mai scoată ceva bani, l-a încărcat cu cinci containere mari pe care le-a transformat în local al lui Bachus. Eram nedumerit. Am „mânat mai la adânc“ şi am aflat că înainte acolo se vindeau flori. Atunci mi-a tresăltat inima de bucurie. Cu flori se înfrumuseţează viaţa şi se înfrumuseţează şi firea omului. Florile cresc greu şi se ofilesc degrabă. Virtuţile sufleteşti, florile cele care înfruntă timpul şi trec în veşnicie, trebuiau acum îngrijite să rodească de aici în inimile şi vieţile oamenilor.

În primăvara anului 2001 s-a trecut acest spaţiu în proprietatea „Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Înviere din Viena”. Apoi s-a căutat arhitectul potrivit. În primăvara anului 2001 deja am expediat scrisori spre invitarea arhitecţilor să prezinte proiecte pentru zidirea bisericii române pe acest loc. Arhitectul clujan Dr. Radu Călin SPÂNU a prezentat patru variante. Au mai prezentat proiecte, următorii arhitecţi: D-na Cornelia şi Dl. Ştefan PASCU, D-na Mihaela IONESCU şi Dl. Georg BALDASS, Dl. Dumitru BRÂNCOVEANU şi Dl. Virgil PANAITESCU, echipa de proiectare: D.I. Angelo ROVENŢA, Mihai BERCEANU, Eva GRESSEL, Georg WIDDER, D.I. Alexandru CAPATU şi Pr. Vasile GHINEA. A fost ales proiectul prezentat de D-na Mihaela IONESCU şi Dl. Georg BALDASS.

Iată o caracterizare pertinentă făcută de Prof. Univ. Dr. Arhitect Cristian Moisescu: „Deşi terenul prezintă reale dificultăţi pentru amplasarea unei clădiri reprezentative cu funcţiuni multiple (spaţiu de cult, de reuniune şi rezidenţial), proiectanţii au reuşit să rezolve strălucit programul cerut prin soluţia adoptată…Arhitecţii firmei vieneze Baldassion au reuşit să înmănuncheze cele trei atribute de bază ale arhitecturii: funcţionalitate, soliditate şi frumuseţe. Astfel ei au oferit comunităţii românilor din Viena şi împrejurimi un locaş de pioasă rugă şi un sediu reprezentativ, demn de valorile spirituale ale înaintaşilor stabiliţi în capitala Austriei, ale căror vise şi străduinţe neîmplinite, de a le avea, sunt convins că abia acum vor fi împlinite“. Autorul acestor rânduri, specialist în restaurarea de biserici româneşti, cunoştea foarte bine şi situaţia şi dorurile credincioşilor din Viena, căci cunoştea Parohia din anii `60 de când, tatăl dânsului, distinsul şi vrednicul Pr. Prof. Dr. Gheorghe Moisescu păstorea la Viena.

Locul încorsetat între două case mai puţin comod pentru a zidi o biserică a dat mult de analizat. S-a dorit un monument care îmbină „tradiţia bizantină şi românească a locaşurilor de cult cu arhitectura modernă” (Î.P.S. Mitropolit Dr. Serafim JOANTĂ). Ca orice clădire şi biserica noastră îşi are specificul ei: „Bolta, de obicei cilindrică, devine din puterea formei trapezului, o boltă conică. Intrăm cu capetele plecate iar mişcarea ascendentă a bolţii ne conduce privirile spre a doua boltă, mai înălţată, de unde ne priveşte prin lumina irizată Pantocratorul. Bolta cerului, coborâtă până aproape de pământ, ne învăluie, ne adună, ne face să ne simţim aproape unii de alţii, în permanentă comunicare cu Cel de Sus. Singurătatea, depărtarea de casă, dorul de cei dragi ai noştri – nu este acesta sentimentul ce ne stăpâneşte cel mai adesea? Biserica este Casa Domnului şi a noastră totodată. Aici nu suntem singuri. Aici sunt sfinţii noştri. Aici este izvorul puterii noastre”.

Orice biserică zidită este un locaş sfânt, un „Sion... o cetate a lui Dumnezeu“ (Ps. 86,1-2), este „casa Domnului“ (Mt. 12,4), este Ierusalimul, de care Domnul Hristos ne porunceşte să nu ne depărtăm, pentru ca să ne îmbrăcăm cu putere de sus, cu darurile Sfântului Duh. Biserica este „cerul pe pământ, unde locuieşte şi merge Dumnezeu“, Sf. Gherman al Constantinopolului.

SACRALIZAREA LOCULUI

De Sfintele Paşti ale anului 2001 am săvârşit cea dintâi Sf. Liturghie pe locul pe care l-am cumpărat pentru zidirea bisericii. Slujba a fost săvârşită de către Î.P.S. nostru Mitropolit Serafim. După Sf. Liturghie am săvârşit slujba celei de-a doua învieri, unde reprezentanţi ai Bisericilor din Viena au citit Evanghelia în 12 limbi.

Într-o Duminică de toamnă însorită, 23 septembrie 2001, s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească. Alături de Î.P.S. Mitropolit Dr. Serafim Joantă, au slujit şi P.S. Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului şi P.S. Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului înconjuraţi de mai mulţi preoţi şi diaconi. Această Liturghie săvârşită de noi la Viena, sub cupola binecuvântătoare a cerului de început de toamnă rodnică şi promiţătoare a fost minunată. „Evenimentul a fost pentru mine unic. Cel puţin în această viaţă… A fost un moment în care simţeai cum credinţa depăşeşte nişte graniţe geografice. Văzând icoana Învierii şi drapelele României şi Austriei puse laolaltă, la intrarea pe locul nostru, prin voia lui Dumnezeu şi nu pentru un eveniment politic oarecare sau de rutină a fost mai mult decât emoţionant. Măcar pentru un moment am avut sentimentul că ceva ne leagă deşi în viaţa de zi cu zi există încă atâtea lucruri care ne despart” (Dipl. Ing. Cristian NICOLAE). Î.P.S. Mitropolit Serafim adresa rugăciune către Dumnezeu şi invitaţie spre credincioşi: „evenimentul de la Viena să fie de bun augur pentru întreaga diasporă românească”. La eveniment au fost prezenţi şi: Dr. Traian Chebeleu, Ambasadorul României la Viena, Liviu Aurelian Bota, Ambasadorul României la OSCE din Viena, Franz Alfred Graf Hartig, Ambasador al Ordinului de Malta în România, Consilierul ministerial Dr. Werner Jisa, conducătorul Oficiului pentru religii din Austria, primarul sectorului Otmar Brix şi numeroşi credincioşi.

La ora 17, în aceeaşi zi, s-a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică într-o atmosferă ecumenică: au fost reprezentanţi de seamă (opt episcopi) din Bisericile: ortodoxă greacă (Mitropolit Michael şi Arhim. Germanos), rusă (preoţii Nikolaj Orlov şi Chrisostomos), sârbă (vicar episcopal Drago Govedarica), bulgară (preotul Johannes), catolică (Cardinalul Dr. Franz König, Msgr. Leopold Strandl, Arhim. Dr. Marin Mălinaş, stareţa Prof. Christine Gleixner, preşedinta Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria, Sr. Josefa Michelitisch, Sr. Prof. Dr. Lili Fuchs, paroh Mag. Ing. Christian Maresch), veche-catolică (episcop Bernhard Heitz), luterană (episcop Mag. Hedwig Sturm şi superintendent Mag. Werner Horn), metodistă (superintendent Helmut Nausner), siriană (corepiscop Dr. Aydin Emanuel), coptă-egipteană (episcop Dr. Anba Gabriel), anglicană (canonic Patrick Curran) şi armeană (preotul Maschtotz Muschegh Zahoroyan).

Atunci a accentuat Î.P.S. Mitropolit Serafim: „În jurul Părintelui Nicolae s-a constituit o comunitate foarte vie şi dinamică, care s-a angajat să realizeze visul înaintaşilor ei”. O biserică se ridică, înainte de toate, prin credinţă şi rugăciune, prin post şi cu conştiinţa că Dumnezeu Îşi face Sieşi casă, iar „noi suntem împreună lucrători cu El” (I Corinteni 3,9). Într-o societate şi într-un timp al consumismului şi indiferentismului să se zidească o biserică este într-adevăr un paradox, căci este lucrarea lui Dumnezeu.

ZIDIREA LOCAŞULUI SFÂNT

La 2 iulie 2002 s-a început, cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu lucrarea propriu-zisă de construcţie: organizarea şantierului şi săparea spaţiului pentru sala parohială. Zidirea la roşu s-a executat de firma Jägerbau, condusă de Ing. Leopold Pasteiner.

S-a împlinit acum visul acesta sfânt şi-i dăm slavă şi aducem stăruitor mulţumire lui Dumnezeu. Este aceasta o bucurie a românilor ortodocşi, dar şi a prietenilor: „Viena are încă un semn distinctiv: Biserica Ortodoxă Română în Simmering” (Johanna PRANTER), era exprimarea unei prietene a Parohiei.

Locaşurile de rugăciune şi închinare, bisericile care împodobesc pământul sunt flăcări ale Duhului care se pogoară peste lume, sunt degete ridicate – ale preafrumosului pământ – care arată spre cer, care îndeamnă spre rugăciune şi contemplare. Aceste candele aprinse ale pământului sunt însă înălţate de către credincioşi evlavioşi. Potrivit revelaţiei neo-testamentare toţi creştinii suntem chemaţi să ne apropiem de Hristos-Domnul „Piatra cea vie... ca pietre vii să fim zidiţi casă duhovnicească“ (I Petru 2,4), căci toţi suntem atenţionaţi că „trupul nostru este templu al Duhului Sfânt“ (I Cor. 6,19). Deci numai credincioşii conştienţi de această menire şi lăsaţi să lucreze în lumina şi puterea Duhului Sfânt vor ridica sanctuare ale cerului în lumea noastră pământească. Lucrarea de zidire începe în suflete, unde trebuie să se temeluiască biserica lui Dumnezeu.

Creştinul mărturiseşte despre biserică, împreună cu Patriarhul Iacob: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta!...Cât de înfricoşător este locul acesta!; el nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta e poarta cerului!” (Facere 28,16-17). Biserica este locaşul dumnezeiesc, locul în care se merge cu bucurie, fiindcă e „Casa Domnului” (Psalmul 121,1). Aici se revarsă, în mod deplin, Harul cel dumnezeiesc, prin săvârşirea Sfintelor Taine. Biserica este sfântă şi sfinţitoare. În biserică se adună creştinii ortodocşi ca să se cuminece cu cuvintele dumnezeieşti şi cu Sfânta împărtăşanie. Aici se luminează credincioşii la lumina candelei credinţei străbune şi tămâia miroase aici a rai. Biserica este chip şi prefigurare a paradisului. Creştinul trăieşte de aici perspectiva veşniciei.

Biserica este locul tainic al naşterii (prin Botez), dar şi al creşterii noastre în Hristos. Ea este locul desăvârşirii şi al mântuirii noastre. Aici se înfrumuseţează creştinul ca făptură cerească a lui Dumnezeu, ca fiinţă conştientă de valoarea sufletului pe care-l poartă, de vocaţia sa de făptură cerească.

O biserică se zideşte doar când ea s-a născut şi a crescut mai întâi în suflete. Şi dacă s-a zidit o biserică de zid, trebuie să se zidească şi o biserică în inimile credincioşilor. Între cele două biserici există o legătură profundă. Biserica se naşte ca o creaţie aleasă, ca apoi ea însăşi să ajute pe creştini să se nască pentru împărăţia lui Dumnezeu. Zidirea unei biserici este mărturia iubirii faţă de Dumnezeu, de asemenea, este semnul solidarităţii credincioşilor între ei, este dovada legăturii lor cu cerul, dar şi întreolaltă.

Biserica reprezintă, mai ales în diasporă, acel sacru de acasă. Pentru aceasta a fost voia lui Dumnezeu ca Sfânta Masă a Altarului să fie adusă din marmora carpatină românească, iconostasul din teii crescuţi în unda de har şi linişte a Mănăstirii Hadâmbu, Iaşi, iar pictorii veniţi de acasă, ne imortalizează pe pereţi chipuri sfinte din panteonul oamenilor lui Dumnezeu.

Biserica zidită – prin jertfelnicia şi evlavia smerită a credincioşilor – este o ofrandă adusă lui Dumnezeu, este un dar de suflet, menit să lege cerul de pământ, să coboare divinul pe pământ. Biserica zidită leagă mai mult pe credincioşi întreolaltă şi aduce în suflete din lumina şi căldura harului divin. Aduce în suflete din lumina lină a transcendentului, ca această imagine cerească să însoţească sufletele în împărăţia cerească. Pentru aceasta credincioşii se roagă mereu în biserică pentru „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori”. In biserică primesc sufletele creştinilor – care se află pe marea acestei vieţi – alin, mângâiere şi siguranţă. Biserica este corabia mântuirii noastre. Dacă sufletul este suflare de viaţă sau forţa spirituală care însufleţeşte trupul, biserica este locul şi puterea dătătoare de viaţă şi mântuire a credincioşilor care se apropie de ea şi se hrănesc din darurile sale divine. Cei care sprijină zidirea unei biserici nu sunt contribuabili, ci persoane cu chip şi asemănare divină, sunt fraţi şi surori întru Hristos-Domnul, care formează o parohie, o familie duhovnicească povăţuită pe calea mântuirii de către un părinte duhovnicesc. Precum sufletul dă raţiune, sentimente şi voinţă trupului, tot aşa biserica dăruieşte comunităţii creştine lumină, tărie şi mântuire. Locaşul bisericesc este sufletul comunităţii creştine.

Eu am certitudinea că Parohia Ortodoxă Română din Viena, care poartă de o sută de ani un patronaj-nume „La Sfânta Înviere” şi-a redescoperit conştiinţa de „Trup a lui Hristos” (Rom. 12, 4-5). Fiecare enoriaş este un mădular, o parte integrantă şi complementară în Trupul cel mistic al Bisericii.

Românii ortodocşi din Viena şi împrejurimi se bucură pentru împlinirea dorinţei noastre şi a străbunilor, ce au trăit aici, de a ctitori o „poartă a cerului“ (după cuvântul patriarhului Iacob, Geneză 28,17) un „axis mundi“ (M. Eliade), o bisericuţă a noastră, precum au toţi ceilalţi fraţi ortodocşi din Viena. Fiii acestei Parohii trăind în Biserica noastră strămoşească, ne simţim în comuniune de suflet şi simţire cu toţi înaintaşii. Biserica este astfel acel spiritual şi dulce „acasă”. Biserica ortodoxă română din Viena este o fereastră prin care austriecii privesc spre ţara şi Biserica noastră strămoşească.

Ca români ortodocşi ne rugăm acum şi se vor ruga mereu urmaşii noştri, în legea şi limba bunilor şi străbunilor, în propria noastră biserică din Viena, pentru toţi ctitorii şi binefăcătorii: Andrei, Nicolae, Irina, Rozalia, Domnica, Tatiana, Valerian, Aurelia, Maria, Gabriel, Sorin, Gheorghe, Emilian, Elena, Haralambie, Iosif, Ilie, Mihaela, Iulian, Elena, Vasile, Zinica, Ioan, Iulia, Mihai, Teodor, Cristian, Mircea, Constantin, Valentin, Eugen, Radu, Adrian, Dan şi toţi ceilalţi. Toţi cei care au dăruit pentru zidirea acestei biserici au înţeles cuvintele înţeleptului vechi-testamentar: „Pe Domnul cinsteşte-L din ostenelile tale cele drepte şi adu-I prinos din cele ce-ţi sunt roade ale dreptăţii” (Proverbele lui Solomon 3,9).

Dintre prietenii Bisericii noastre care au susţinut această binecuvântată iniţiativă amintim pe: Eminenţa Sa Cardinalul Dr. Christoph Schönborn, de asemenea, pe fostul Arhiepiscop al Vienei Cardinalul Dr. Franz König, Episcopul Dr. Dieter Knall, din Biserica Evanghelică austriacă, Msgr. Leopold Strandl, Mutter Scholastika. Sr. Prof. Dr. Lili Fuchs, Wolfgang Körner, fraţii Ing. Johann şi Martin Schiesser, Superintendentul Mag. Werner Horn, Pr. Prof. Dr. Wolfgang Langer, Pr. Prof. Dr. Christoph Suttner şi mulţi alţii.

BISERICA – LOCUL BUCURIEI

Biserica Ortodoxă Română din Viena, comunitatea românilor care trăiesc în duhul şi credinţa bunilor şi străbunilor noştri, se bucură în duhul şi puterea lui Hristos cel înviat. Credincioşii români ortodocşi trăitori în Viena au ales înţelept şi preafrumos, începând cu anul 1906, drept patron spiritual al parohiei acesteia „La Sfânta Înviere“. Românii ortodocşi vienezi au trăit, trăiesc şi vor vieţui aici sub chipul şi sub ocrotirea Celui înviat, Hristos-Domnul nostru.

Se roagă cu noi cei de azi şi toţi fraţii noştri mai mari, care au vieţuit aici de o sută de ani, de aceea credem că această casă a Domnului este a lor, a noastră dar şi a urmaşilor noştri. Acum bucuria fraţilor dinaintea noastră, se îmbină cu veselia cetelor îngereşti, ne bucurăm şi noi şi se vor bucura şi fiii şi fiicele noastre. Iată că s-a împlinit vremea şi ne-am împlinit şi noi cu puterea Domnului celui care a biruit moartea prin învierea Sa şi s-a coborât şi s-a legat cerul de noi prin temeluirea acestui Sion românesc aici la Viena, la această punte ce a legat şi leagă lumea Apusului de cea a Răsăritului.

Transcendentul coboară mai direct spre noi în acest centru al Ortodoxiei româneşti aici în capitala muzicii. Spre slava Prea Sfintei şi Celei de o Fiinţă şi nedespărţitei Treimi, prin voia Tatălui, cu lucrarea Fiului şi prin ajutorul Duhului Sfânt s-a înălţat această biserică. De acum biserica noastră ne va aduna pe toţi cei care păstrează cu sfinţenie darul sacru al credinţei părinţilor şi strămoşilor noştri de la Mântuitorul Hristos, prin Sfântul Apostol Andrei – cel întâi chemat la slujba apostoliei – care a predicat şi străbunilor noştri locuitori pe pământul dobrogean. Această biserică va primi, va arăta şi va comunica austriecilor şi tuturor care doresc să ne cunoască cu adevărat simţirea, credinţa şi trăirea sfintei Ortodoxii româneşti.

La Sfintele Paşti, ale anului 2003 la 27 aprilie, s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie în noua biserică ortodoxă românească din Viena, împreună cu Î.P.S. nostru Arhiepiscop Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. La aceste Sfinte Paşti românii ortodocşi care trăiesc în cea de-a doua Patrie, bineprimitoarea Austrie, au prăznuit – la Viena – cu bucurie sfântă şi curată, cea mai frumoasă Înviere a Domnului Hristos şi învierea noastră în Duhul şi în puterea Mântuitorului nostru. Această prăznuire a Paştelui nostru s-a făcut, pentru întâia oară, în corabia mântuirii noastre, biserica noastră din Simmering. Atunci la sfârşitul slujbei din noaptea Sfintelor Paşti am exprimat convingerea: Bucuria noastră este că Hristos a înviat şi românii ortodocşi din Austria trăiesc cu adevărat Învierea Domnului Iisus, Mântuitorul nostru. De la Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Rusaliile anului 2003, toate Liturghiile duminicale şi din sărbătorile bisericeşti le săvârşim – cu sfântă şi mare bucurie – în noua biserică.

Acum prin mila lui Dumnezeu, prin rugăciunile înaintaşilor şi prin strădaniile reale ale enoriaşilor şi prietenilor Parohiei noastre, s-a construit biserica aceasta. Cu binecuvântarea şi sfatul Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, după îndelungată chibzuinţă s-a ales drept ocrotitor al noului locaş pe Sf. Apostol ANDREI, Ocrotitorul Românilor, cel care a vestit cel dintâi, mesajul mântuirii strămoşilor noştri din Dobrogea. Acest dumnezeiesc APOSTOL cu numele bărbăţiei, al curajului – căci aceasta este semnificaţia cuvântului din greacă – este de acum şi Ocrotitorul şi Mijlocitorul în rugăciune către Dumnezeu pentru noi românii ortodocşi ce trăim pe aceste meleaguri.

Duminică, 30 noiembrie 2003, ziua de pomenire a Sf. Ap. Andrei am prăznuit cu bucurie şi mulţumire duhovnicească cel dintâi hram în noua biserică. Noul iconostas – cu mireasmă de tei şi rugăciune din mănăstirile noastre moldave, proaspăt înfipt la tâmpla bisericii – a fost împodobit de icoanele vii ale mulţimii de credincioşi participanţi la Sfânta Liturghie. „Toţi românii de lângă mine cântă. Cântă la unison, privind înainte, Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare…, Am aflat credinţa cea adevărată…, iar glasul lor face să se înfioare zidurile bisericii… Cât poate fi de frumos când cântă o biserică românească!... Cântă bărbaţi mofluzi, încruntaţi, cântă copilul din braţele mamei laolaltă cu mama, cântă întreg norodul acesta felurit şi pribeag, într-o biserică strânsă între două case din inima Europei” (Bogdan LUPESCU ). La Dumnezeiasca slujbă a participat şi Î.P.S. Michael Staikos, Mitropolit grec ortodox de Austria. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de vicar episcopal Drago Govedarica, Biserica sârbă, şi de preoţii: Alexandru Mărgineanu (Iaşi), Iov (Bistriţa) şi parohul Nicolae Dura.

În cuvântul de învăţătură Î.P.S. Michael a exprimat bucuria celorlalţi ortodocşi şi a altor creştini vienezi: „Într-o vreme când alţii în Apus închid sau transformă biserici în depozite, românii şi-au construit propria biserică. Alţii defaimă poporul român pentru unii care nu fac cinste acestui neam, dar iată că prin vrednicia voastră aţi temeluit o biserică frumoasă”. Ca semn de aleasă preţuire pentru Biserica noastră, Î.P.S. Sa ne-a dăruit din sfintele moaşte ale Apostolului Andrei. Acestea le-a primit Î.P.S. Michael de la Primatul Ungariei, când a fost numit de către Patriarhul Ecumenic, Exarh al Ungariei. „Preotul le vorbeşte alor săi, ţinând mereu la piept, deasupra inimii, racla… şi-n timp ce vorbeşte, îmi pare că în ochii săi negri încep să apară lacrimi: „Dă, Doamne românilor noştri duhul înţelepciunii şi al iubirii de oameni care întăreşte popoarele şi le înalţă! Oameni buni, nu e nimeni plecat de acasă! Nu suntem împrăştiaţi! Nu e nici unul dintre noi împrăştiat, nu trăim în diasporă degeaba, avem fiecare un rost şi dacă suntem aici asta înseamnă că Dumnezeu are un plan cu noi! Este o mare bucurie că această biserică e opera credinţei noastre. Aici sunt ostenelile multora. Şi dacă noi avem şansa să ne putem ruga astăzi într-însa, asta se datorează şi rugăciunilor celor dinaintea noastră. Ce îndatorire uriaşă avem noi acum să mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat s-o zidim, dar şi faţă de străinii care trec pe aici şi intră în biserica noastră, să-i facem să înţeleagă că neamul românesc trebuie să fie respectat şi onorat, să mulţumim lui Dumnezeu că suntem fiii unui asemenea neam, că putem merge în urma unor sfinţi precum Sf. Apostol Andrei, Sfinţii Brâncoveni, Sf. Mucenici Oprea Nicolae din Săliştea Sibiului, Preoţii Ioan şi Moise, Sf. Ioan Iacob Hozevitul care nu doar ne protejează, ci ne şi presează cu pilda vieţii lor…”.

Apoi notează, talentatul mânuitor al cuvântului scris, Bogdan LUPESCU: „Fără exagerare, cred că niciodată n-am simţit mai concret, mai palpabil, mai lipsit de lozincărie mândria de a fi român, decât în timpul acestei predici a părintelui Dura. Niciodată în viaţa mea!” Slujba de la acest prim hram a fost înălţătoare şi participarea credincioşilor a fost pe măsură: „Am trăit astăzi nişte momente unice. Înălţarea catapetesmei, primirea sfintelor moaşte, hramul…Abia acum putem spune şi noi, românii de la Viena, că existăm cu adevărat”, spunea impresionat şi gânditor Mag. Ioan BULIGA. „E extraordinar! Pe mulţi dintre cei de aici îi cunosc din vedere, dar nu i-am mai întâlnit de mult timp. Sunt aici români din toată ţara, din Basarabia, chiar de pe Valea Timocului. O Românie în miniatură s-a adunat în biserica asta!”... completa Emilian CROITORU. Iar Dr. Traian CHEBELEU, Ambasadorul României la Viena a mărturisit: „A fost unul dintre cele mai emoţionante momente de trăire duhovnicească la care am fost părtaş de când sunt ambasador aici. Nu am ştiut dinainte că Înalt Prea Sfinţitul Mihail ne va dărui aceste sfinte moaşte. Pentru mine a fost o surpriză deosebit de plăcută”. Acestea sunt doar câteva mărturii directe a celor care au luat parte la bucuria comună.

PODOABA BISERICII

Deja din timpul lucrărilor de zidire am consultat şi am avut şi la faţa locului specialişti în arta picturii bisericeşti. Prof. Grigore Popescu, care picta Catedrala mitropolitană din Nürnberg, a fost de 3 ori şi ne-a sfătuit cum este mai bine să pregătim pereţii pentru pictură. Zidul era din beton şi peste toată suprafaţa de 750 m2 din interiorul bisericii s-au pus 2 rânduri de rapiţ încărcată cu material de cărămidă, fiecare de circa un centimetru grosime. Acestea au fost prinse cu mii de dibluri de inox. Pereţii au fost tencuiţi şi pregătiţi pentru frescă. Pictorul Vasile Lefter a început în septembrie şi până spre Crăciun 2004 a pictat spaţiul Sfântului Altar în tehnica fresco.

Iconostasul a fost sculptat de către Prof. Gheorghe Gheorghiţă VORNICU, iar pictura şi aurirea iconostasului s-a executat de către Mag. Ioan şi Iulia BULIGA.

Biserica noastră se conturează material şi spiritual mereu. Funia împletită în trei – simbol al vieţii celei veşnice, funie sculptată în piatră pe faţadă, iar în lemn pe iconostasul şi stranele bisericii – cuprinde pe toţi cei ce ajung şi intră în biserică şi-i înscrie prin comuniune cu Dumnezeu, cu sfinţii şi între ei întru iubirea divină, în viaţa cea neîmbătrânitoare, în împărăţia cea veşnică. La Sfintele Liturghii şi Acatiste din Duminici şi din sărbători, vinerea la Sf. Maslu şi sâmbăta la vecernii biserica se împodobeşte mereu cu chipurile de lumină ale credincioşilor care înaintează spre împărăţia lui Dumnezeu. Bisericuţa noastră – ca toate locaşurile de cult ale ortodocşilor – „este spaţiul teandric în care credincioşii fac experienţa virtuală a lumii noi, a transfigurării şi a comuniunii, care va deveni realitate actuală la venirea din urmă a Domnului” (Pr. Prof. Dr. Dumitru POPESCU). Fumul de tămâie binemirositoare se ridică cu rugăciunile noastre spre cer, iar chipurile sfinţilor pictaţi în spaţiul Sfântului Altar, reflectaţi şi pe sticla de pe masa altarului, ne îndeamnă spre culmile trăirii Evangheliei sfinte şi sfinţitoare adusă de Hristos-Domnul nostru.

Primeşte Doamne ofrandele noastre, date cu inimă bună şi cu credinţă, şi revarsă sănătate, pace, fericire şi mântuire asupra tuturor ctitorilor, părinţilor şi urmaşilor noştri din neam în neam!

DOAMNE BINECUVINTEAZĂ ŞI ÎNTĂREŞTE CU DUMNEZEIASCA TA PUTERE PE CEI CARE AU SPRIJINIT ŞI SUSŢIN ACEASTĂ SFÂNTĂ LUCRARE ŞI SCRIE-I ÎN CARTEA VIEŢII CELEI VEŞNICE.

Suntem recunoscători şi rugători către Dumnezeu pentru toţi cei care au jertfit şi au ajutat prin rugăciuni, eforturi financiare şi muncă directă la conturarea acestei corăbii unde tot românul ortodox trăitor pe aceste meleaguri va găsi paradisul purităţii copilăriei şi al bărbăţiei duhovniceşti, dar şi un colţ din împărăţia lui Dumnezeu.

Mulţumim – în numele lui Dumnezeu, al bunilor şi străbunilor noştri, dar şi al urmaşilor noştri – tuturor celor care au contribuit la zidirea acestui sfânt locaş!
Tot ce s-a făcut, s-a împlinit fiindcă Dumnezeu ne-a ajutat. Dumnezeu şi-a zidit cu noi locaş (Ps. 126,1) sfânt şi sfinţitor.
Slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate.

Pentru informatii mai ample despre viaţa religioasă a românilor în Austria vezi: Pr. Dr. Nicolae Dura, Biserica trăită departe, Editura IBMBOR, Buc. 2005, p. 400 + 60 ilustratii.