ALESE MULŢUMIRI
IUBIŢI ENORIAŞI ai PAROHIEI „La SFÂNTA ÎNVIERE“, Viena, Simmeringer Hauptstraße
Alese mulţumiri enoriaşilor sau membrilor Parohiei noastre care au dăruit aşa numita contribuţie bisericească (Kirchenbeitrag, între 100-400 euro pe persoană/ an) pe anul 2020! Astfel am reuşit şi în acest an dificil, să acoperim şi datoriile financiare ale parohiei noastre.
Un formular pentru a deveni membru se află aici şi direct tipărit în biserică.
În atenţia enoriaşilor care au contribuit în anul 2020
Această contribuţie se poate scădea din impozitul anual, doar dacă a fost declarată ca şi contribuţie bisericească/ Kirchenbeitrag (la transferul bancar respectiv pe chitanţa primită de la biserică) şi avem numele exact – cum este declarat la autorităţi – şi data naşterii celui care plăteşte.
Înregistrarea acestor date pentru anul 2020 la Fiscul federal austriac este posibilă până la sfârşitul lunii februarie. Noi am comunicat deja datele disponibile pentru anul trecut. Pentru a verifica dacă şi contribuţia dvs a fost înregistrată şi aveţi datele dumneavoastră de acces, intraţi pe Finanzonline, după autentificare căutaţi în meniu -> Abfragen -> Datenübermittlungen (ca în imagine). Aici completaţi anul (2020) şi ar trebui să apară toate veniturile, donaţiile şi contribuţia dvs. bisericească. Dacă lipseşte suma pentru contribuţia bisericească sau nu este corectă Vă rugăm să trimiteţi cât mai curând posibil la adresa pr.dura(a)rumkirche.at, urmatoarele date:
-Nume, prenume
-suma contribuţiei pe anul 2020
-data plăţii şi detalii (prin transfer bancar sau bar cu chitanţa)
-data naşterii D-voastră
DOAMNE AJUTĂ-ne!